Ediția: Miercuri 11 Decembrie 2024. Nr 6777
Ediția: Miercuri 11 Decembrie 2024. Nr 6777

Trenitalia este cea mai bună companie feroviară din Europa, CFR Călători este pe locul 11

            Operatorul italian Trenitalia este cea mai bună companie feroviară din Europa, cu un scor de 7,7 pe o scară de la 1 la 10, în timp ce Eurostar, operatorul trenurilor de mare viteză care fac legătura între Londra şi Paris via tunelul de sub Canalul Mânecii, este pe ultimul loc, susţine ONG-ul Transport & Environment, care a evaluat 27 de companii în funcţie de diferite criterii, informează AFP.

            În acest clasament, Trenitalia este urmat de operatorul elveţian SBB şi compania cehă RegioJet. Pe locul patru se situează operatorul austriac ÖBB, urmat de grupul francez SCNF. Urmează, în ordine, CD, Renfe, Italo, VR, SJ şi CFR Călători cu un scor total de 6,1. (…)

Prima concluzie a studiului T&E: „preţul ridicat nu garantează şi calitatea serviciului”. O dovadă este Eurostar care practică preţuri de două ori mai mari decât media europeană şi se situează pe locul 27, ultimul în clasamentul T&E. (…) „O dezvoltare a concurenţei pe liniile Eurostar, prin intrarea altor operatori feroviari, ar putea să forţeze compania să îşi reducă preţurile”, susţine Victor Thévenet, coordonatorul studiului.

            În schimb, Trenitalia şi compania austriacă ÖBB oferă cel mai bun raport calitate-preţ din Europa, susţine Transport & Environment. ONG-ul a evaluat o serie de opt criterii pentru a realiza acest clasament al companiilor feroviare cu privire la legăturile lor pe distanţe medii şi luni, cel mai important criteriu fiind preţul.

De asemenea, au fost luate în calcul fiabilitatea, reducerile disponibile, politicile de despăgubiri în caz de întârzieri, experienţa călătorilor, dacă oferă sau nu curse de noapte şi dacă există locuri pentru biciclete. „Trenitalia se diferenţiază în funcţie de experienţa călătorului, SBB este cel mai punctual operator din Europa iar RegioJet are cele mai accesibile bilete”, susţine T&E.

            ONG-ul subliniază că toate companiile feroviare ar trebui să îşi îmbunătăţească punctualitatea. (…) După acest indicator, CFR Călători se situează pe locul 11 iar Deutsche Bahn, cel mai mare operator feroviar din Europa, se clasează pe locul 25. (…) Acelaşi ONG invită operatorii feroviari să se inspire din cele mai bune practici.

De exemplu, operatorii feroviari din Marea Britanie, care sunt printre cei cu cele mai mari preţuri de pe continent, oferă în schimb posibilitatea de rambursare „începând de la 15 minte de întârzieri şi o rambursare integrală pentru o oră de întârziere”, subliniază T&E. O astfel de practică ar încuraja şi mai mult călătorii să opteze pentru tren, crede T&E.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?