Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vrancea:
ÎN SIGURANȚĂ ÎN DRUM SPRE MOȘ NICOLAE
Astăzi, 6 decembrie 2024, directorul Direcției Siguranța Școlară, împreună cu polițiștii Biroului Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea sunt prezenți la un eveniment cultural-artistic, organizat în București, dedicat educației, implicării active a tinerelor generații și siguranței acestora.
Evenimentul are ca beneficiari 600 de elevi, dintre care și 100 de elevi din județul Vrancea, de la Colegiul Național „Emil Botta” Adjud, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Măicănești și Școala Gimnazială Tâmboiești.
Un element esențial al activității este prezența polițiștilor din cadrul Biroului Siguranța Școlară, care însoțesc elevii pe parcursul deplasării lor și pe toată durata evenimentului, având discuții cu aceștia pentru a crește gradul de conștientizare privind importanța unui climat de siguranță în mediul școlar.
Aceste discuții vizează prevenirea victimizării minorilor, reducerea delincvenței juvenile și combaterea consumului de droguri, încurajând tinerii să adopte un comportament responsabil.
De asemenea, polițiștii vor promova campania națională „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția.”, stimulând elevii să participe activ la prevenirea violenței și să înțeleagă că tăcerea în fața agresiunii perpetuează comportamentele abuzive.
În cadrul evenimentului, elevii vor beneficia de o masă caldă și vor primi diferite cadouri.
Acest eveniment subliniază angajamentul autorităților și al partenerilor educaționali de a crea un mediu sigur și sănătos pentru tineri, sprijinind participarea lor activă în campanii educaționale care promovează prevenirea violenței și un comportament responsabil.