Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri al categoriei I cu 500.000 de lei, pentru tragerea Loto 6/49 de joi, în timp ce la Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 11,64 milioane de lei (peste 2,33 milioane de euro), a anunţat compania, printr-un comunicat.
Joi, 5 decembrie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce, la tragerile speciale Loto – La Mulţi Ani, România! care au avut loc duminică, 1 decembrie, Loteria Română a acordat peste 43.100 de câştiguri în valoare totală de peste 7,14 milioane de lei.
„În urma câştigării premiului de categoria I la tragerea suplimentară Loto 6/49 din data de 1.12.2024, pentru tragerea Loto 6/49 din data de 5.12.2024, Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri al categoriei I cu 500.000 de lei. La Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 11,64 milioane de lei (peste 2,33 milioane de euro)”, se arată în comunicatul companiei.
La Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 4,87 milioane de lei (peste 980.300 de euro), iar la categoria a II-a este în joc un report în valoare de peste 293.400 de lei (aproximativ 59.000 de euro). La Noroc Plus se înregistrează, la categoria I, un report în valoare de peste 137.400 de lei (peste 27.600 de euro).
La Loto 5/40, la categoria I, este în joc un report care depăşeşte 1,54 milioane de lei (aproximativ 311.000 de euro) ), iar la categoria a II-a un report în valoare de aproximativ 81.000 de lei. La Super Noroc se înregistrează un report cumulat în valoare de peste 71.500 de lei.
La tragerea suplimentară Joker s-a câştigat premiul de categoria a III-a în valoare de 135.453,68 lei. Biletul norocos a fost jucat la o agenţie loto din Bucureşti, Sectorul 2. La tragerea suplimentară Loto 6/49 de duminică, 1 decembrie 2024, s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 4,51 milioane de lei (peste 900.000 de euro). Biletul norocos a fost jucat la o agenţie din Piatra Neamţ.