Facebook Muzeul Vrancei:
La Muzeul Unirii, a avut loc activitatea educațională „Și noi vrem să descoperim Marea Unire”, alături de elevii clasei a II-a C de la Școala Gimnazială „Ion Basgan” din Focșani, coordonați de profesoara Nela Oceanu.
Muzeografii Corina-Mariana Duca și Laura-Nicoleta Dinu le-au povestit copiilor despre semnificația Marii Uniri din 1918, despre eroii care au contribuit la realizarea acesteia și momentele esențiale care au marcat unirea tuturor provinciilor românești. Elevii au pregătit un moment artistic, recitând poezii și interpretând cântece dedicate Zilei Naționale, aducând astfel un omagiu celor care au realizat Marea Unire.