Monica Raluca Aniței este absolventă a Facultății de Medicină Veterinară din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București și profesează ca medic veterinar în cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vrancea din anul 2017. Este propunerea PSD Vrancea pentru Camera Deputaților, iar experiența sa vine la pachet cu propuneri concrete pentru îmbunătățirea sectorului de activitate în care activează, și nu numai.
La DSVSA Vrancea a fost responsabilă de controalele sanitar-veterinare în unitățile care produc alimente de origine animală, iar din 2022 este consilier principal în cadrul Serviciului SCOSA al instituției. „Contribuția mea la sănătatea publică prin prevenirea bolilor transmisibile de la animale la om este semnificativă, având un rol esențial în menținerea siguranței alimentare în județul Vrancea. Și, permanent, sunt motivată de dorința de a contribui la bunăstarea publică și de a sprijini comunitatea în care trăiesc și lucrez”, explică Monica Raluca Aniței.
Despre sine, aceasta mărturisește că este „atașată de valorile tradiționale și de importanța unității familiei, principii fundamentale care mă ghidează atât în viața personală, cât și în carieră. În activitatea mea profesională, promovez integritatea și corectitudinea, fiind motivată de dorința de a contribui la bunăstarea publică și de a sprijini comunitatea în care trăiesc și lucrez”, mai spune aceasta, atunci când vine vorba despre obiectivele pe care și le-a propus ca parlamentar.
Este vorba despre îmbunătățirea reglementărilor în domeniul siguranței alimentare, sprijinirea micilor producători locali și digitalizarea și modernizarea proceselor de control sanitar-veterinar. „Mi-am propus să sprijin în primul rând actualizarea și simplificarea legislației privind siguranța alimentară, astfel încât controalele sanitare-veterinare să fie mai eficiente și mai bine adaptate realităților din teren. Aceasta include și o mai mare transparență în comunicarea cu producătorii și consumatorii pentru a crește încrederea în produsele alimentare de origine animală”, detaliază Monica Aniței.
Totodată, aceasta consideră că este esențială susținerea micilor producători și a fermierilor locali prin politici care să faciliteze accesul acestora la piețe și să îi ajute să îndeplinească standardele de siguranță alimentară. „Obiectivul este crearea unor programe de formare și consiliere pentru micii producători, astfel încât aceștia să poată adopta cele mai bune practici în domeniul sanitar-veterinar”, mai spune aceasta. Iar din experiența sa, Monica Aniței crede că importantă este și introducerea de tehnologii noi care să permită realizarea unor inspecții mai eficiente și mai rapide, pentru că „astfel, se va asigura o mai bună monitorizare a conformității și reducerea birocrației pentru operatorii din sectorul alimentar”.
Realizat de SC MEDIA UNO SRL la comanda PSD Vrancea. Cod mandatar financiar 11240017