Postare Facebook /Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea:
Dragi vrânceni,
Zilnic am fost la Valea Sării, unde se lucrează intens la podul de la Prisaca, de pe DJ 205D, pentru a fi redeschis circulației pe 2 decembrie.
Lucrările la acest pod au început în anul 2020, apoi au fost sistate de mai multe ori, iar în septembrie 2024 au fost reluate, deși urma anotimpul rece și accesul locuitorilor din această zonă ar fi avut de suferit.
Pe 8 octombrie 2024 am depus jurământul și am preluat mandatul de președinte al Consiliului Județean, iar la câteva zile distanță am fost notificat de către constructor că se impune închiderea podului, moment în care am intervenit și am căutat soluții pentru rute alternative potențiale, dar mai ales pentru limitarea închiderii podului.
Pe 20 noiembrie a fost închis accesul pe pod, printr-o hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vrancea, și mi-am asumat ca pe 2 decembrie podul să fie redeschis. Din acel moment, am fost zilnic la Valea Sării și am verificat stadiul și evoluția lucrărilor.
Astăzi, 23 noiembrie, vor fi finalizate lucrările de montare a fierului beton și a cofrajelor laterale, luni se vor verifica toate detaliile de respectare a proiectului cu privire la fierul beton și rosturile de dilatare, iar marți dimineață vom începe turnarea betonului pe pod și, cu ajutorul lui Dumnezeu, după-amiază va fi pus în operă tot betonul pe întreaga suprafață a podului.
Mai mult, în tot acest timp am discutat cu proiectanții, dirigintele de șantier, inginerii specialiști angrenați în reabilitarea acestui pod și am solicitat opinii avizate și de la alți specialiști care construiesc astăzi în România, care mi-au oferit soluții pentru a avea un pod foarte bine executat și pentru a respecta termenul de deschidere, pe 2 decembrie.
Sunt în mijlocul dumneavoastră și voi face tot ceea ce ține de mine pentru a avea lucrări de calitate bine executate și într-un timp cât mai scurt. Vă asigur că nu vom mai sta cu podurile în lucru patru ani de zile!
Așa să ne ajute Dumnezeu!