Asociaţia Victimelor Accidentelor de Circulaţie din România (AVAC) preconizează reducerea accidentelor de circulaţie cu mai bine de jumătate pe DN 2 (E85), în contextul deschiderii circulaţiei pe cele două loturi ale Autostrăzii A7, între Buzău şi Râmnicu Sărat, respectiv viitoarelor loturi din Autostrada Moldovei, drumul de mare viteză urmând să preia o mare parte din valorile de trafic înregistrate pe acest drum.
Potrivit AVAC, deschiderea primelor loturi din Autostrada A7 vor avea un impact semnificativ asupra siguranţei rutiere şi a confortului în trafic. Specialiştii apreciază că o mare parte din traficul rutier înregistrat pe DN 2 (E85), drumul care leagă Capitala de zona Moldovei, va fi preluat de autostradă, consecinţa directă urmând să se reflecte în scăderea accidentelor grave de circulaţie.
„Această autostradă, în primul rând va scădea presiunea pe Drumul Naţional (DN) 2, va creşte confortul pentru participanţii care se deplasează spre sau vin dinspre zona Moldovei spre Capitală şi va creşte gradul de siguranţă rutieră. Autostrăzile, deşi sunt drumuri de mare viteză, sunt cele mai sigure artere rutiere, cel puţin din Europa, conform statisticilor Comisiei Europene, doar 8% din accidentele grave de circulaţie se produc pe autostrăzi. Acelaşi lucru sigur că se va întâmpla şi la noi, va creşte gradul de siguranţă pentru că acest segment de autostradă, sau toată Autostrada Moldovei va prelua o mare parte din traficul de pe DN 2, în condiţiile în care DN 2 este considerat ‘drumul morţii’, pentru că s-au produs accidente cu consecinţe dintre cele mai grave. Din păcate, cele mai nesigure artere din România sunt cele dintre localităţi, din zona Bucureştiului spre Moldova, în această zonă se produc foarte multe accidente pe arterele din afara localităţilor. Când transferi o parte din trafic de pe astfel de artere nesigure sau cu risc ridicat de accident unde ai viteze de 90-100 km/h, dar fără a proteja participanţii la trafic, pe arterele rutiere unde ai protecţie foarte bună pentru participanţii la trafic, în opinia noastră va scădea numărul accidentelor cu consecinţe grave”, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele AVAC, Cătălin Radu Codescu.
Primele efecte generate de construirea Autostrăzii A7 din punct de vedere rutier, respectiv procentele referitoare la accidentele de circulaţie înregistrate pe celelalte sectoare de drumuri, ar urma să se modifice într-o perioadă scurtă de timp, odată cu creşterea valorilor de trafic pe sectoarele date în folosinţă. „Vom putea vorbi de procente când toată autostrada va fi gata, dar ce putem spune acum este că autostrada este mult mai sigură decât drumurile naţionale şi probabil că vom vedea schimbări în bine în statistica accidentelor chiar de la început, probabil că procentele vor fi 10-15% la început, iar când vom avea mai mulţi kilometri de autostradă şi vom asigura conexiunea între zona de sud şi cea de nord printr-un astfel de drum de mare viteză, accidentele se pot reduce şi la jumătate, sau chiar mai mult decât atât”, a precizat preşedintele AVAC.
Cele mai multe accidente de circulaţie înregistrate pe DN 2 (E85) au drept cauză viteza excesivă, pătrunderea neregulamentară pe contrasens, neadaptarea vitezei la condiţiile de drum şi neatenţia la volan. „DN 2 are o bandă pe sens şi un acostament consolidat, de aceea există o mare presiune din cauza valorilor mari de trafic în a se circula pe două benzi, pentru că acostamentul nu este bandă de circulaţie şi are dimensiuni mult reduse. Din acest motiv se produceau multe accidente pentru că lumea nici nu înţelegea bine cum să utilizeze banda de circulaţie şi mulţi ieşeau pe acostamentul consolidat pentru a face loc vehiculelor care circulau cu viteză crescută. De aceea se produceau multe accidente, pe de altă parte nu este protejată circulaţia din ambele sensuri, nu există sistem de parapete median care să prevină pătrunderea pe contrasens şi atunci, dacă vorbim de un drum deschis traficului internaţional, unde în afara localităţii se circulă cu 100 km/h, riscul producerii de accidente rutiere cu consecinţe grave este foarte mare. Ar fi trebuit să avem şi un marcaj rezonator, dar el, din păcate, nu există”, a spus Cătălin Radu Codescu.
În anul 2023, pe Drumul Naţional 2 (E85), pe raza judeţului Buzău, se puteau număra 199 de cruci ridicate în amintirea persoanelor care şi-au pierdut viaţa în accidente de circulaţie, mai multe decât cei aproximativ 85 de kilometri de drum, în ultimii 10 ani 272 de persoane decedând în această zonă în evenimente rutiere. „DN 2 District Mărăcineni Km 114+500 – 132+000 = 41 cruci. Pe DN 2 de la Km 68 până la km 100+600 avem 88 de cruci. Ultimul sector, de la intersecţia DN 2 cu Racoviţeni, până la limita cu judeţul Vrancea, sunt 70 de cruci. În total 199 de cruci”, informa, la acea dată, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Buzău, în urma unei solicitări AGERPRES.
Cele mai multe accidente grave s-au produs pe DN 2 (E85) în anul 2016 (108 accidente rutiere, 21 de persoane rănite grav, 41 de persoane decedate) şi anul 2018 (105 accidente rutiere, 16 persoane rănite grav, 43 de persoane decedate), potrivit datelor furnizate AGERPRES de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău. România se poziţionează în continuare pe locul I în ceea ce priveşte frecvenţa accidentelor rutiere şi pe locul secund la indicatorul decese.