Colegiul Farmaciştilor din România şi Compania Naţională UNIFARM au încheiat un protocol de colaborare care prevede implementarea unui mecanism de colaborare şi comunicare prin care se stabilesc acţiuni „concrete” de asigurare a tratamentului şi continuităţii acestuia pentru pacienţi. Astfel, Colegiul Farmaciştilor din România este partener oficial al proiectului „Canalul de urgenţă”, creat de către UNIFARM, prin care se urmăreşte facilitarea accesului la medicamente care nu sunt disponibile în cantităţi suficiente pe piaţa farmaceutică din România. „Acest sistem a fost conceput pentru a pune la dispoziţia pacienţilor, în mod suplimentar şi opţional, tratamentul necesar, în timp real, pentru îmbunătăţirea stării de sănătate sau chiar salvarea vieţii acestora”, se arată într-un comunicat de presă al Colegiului Farmaciştilor remis luni AGERPRES. „Este esenţial pentru pacienţii români să aibă acces la medicamentele şi tratamentele de care au nevoie şi, mai ales, atunci când au nevoie. Când vorbim despre menirea noastră ca farmacişti, ne gândim la misiunea proprie profesiei pe care am îmbrăţişat-o, care constă şi în a contribui la implementarea unor mecanisme pentru asigurarea unei pieţe farmaceutice care să corespundă nevoilor reale ale populaţiei. Noi suntem în măsură să înţelegem importanţa participării, prin reţeaua noastră naţională de farmacii, la punerea în practică a proiectului „Canalul de urgenţă”, împreună cu Compania Naţională UNIFARM”, a declarat preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România, Dumitru Lupuliasa, citat în comunicat.
Potrivit directorului general UNIFARM, Adrian Marius Dobre, „Canalul de urgenţă” este un proiect susţinut de toate instituţiile statului cu atribuţii şi responsabilităţi de profil. „Pentru prima dată, Compania Naţională UNIFARM reuşeşte să conceapă un proiect a cărui implementare să se bazeze pe principii clare şi transparente de funcţionare, raportare şi comunicare, în timp real, între companiile producătoare, farmacii şi pacienţi”, a afirmat Dobre, potrivit comunicatului. „Canalul de urgenţă” funcţionează pe tot teritoriul ţării şi include atât zona de spitale publice sau/şi private, cât şi zona de retail – farmacii şi este destinat doar acelor medicamente care nu sunt disponibile în cantităţi suficiente, din motive de producţie sau comerciale. Proiectul funcţionează printr-un call-service, dispune de personal de specialitate dedicat, putând livra medicamente esenţiale pacienţilor români, într-un termen scurt, pe baza comenzilor justificate, conform dispoziţiilor art. 1 lit. b din Ordinul MS nr. 269/2017 privind obligaţia de a asigura stocuri adecvate şi continue de medicamente.