Monica Raluca Aniței, propunerea PSD Vrancea pentru Camera Deputaților, este absolventă a Facultății de Medicină Veterinară din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București și profesează ca medic veterinar în cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vrancea din 2017, fiind responsabilă de controalele sanitar-veterinare. Din 2022, este consilier principal în cadrul Serviciului SCOSA al instituției. „Sunt motivată permanent de dorința de a contribui la bunăstarea publică și de a sprijini comunitatea în care trăiesc și lucrez”, declară Monica Raluca Aniței.
Mărturisește că este „atașată de valorile tradiționale și de importanța unității familiei, principii fundamentale care mă ghidează atât în viața personală, cât și în carieră. În activitatea mea profesională, promovez integritatea şi corectitudinea”, spune aceasta.
Printre obiectivele sale ca parlamentar se numără îmbunătățirea reglementărilor în domeniul siguranței alimentare, sprijinirea micilor producători locali, digitalizarea și modernizarea proceselor de control sanitar-veterinar. „Mi-am propus să sprijin în primul rând actualizarea și simplificarea legislației privind siguranța alimentară, astfel încât controalele sanitar-veterinare să fie mai eficiente și mai bine adaptate realităților din teren; să promovez o mai mare transparență în comunicarea cu producătorii și consumatorii pentru a crește încrederea în produsele alimentare de origine animală”, detaliază Monica Aniței. Consideră că este esențială susținerea micilor producători și a fermierilor locali prin politici care să faciliteze accesul acestora la piețe și să îi ajute să îndeplinească standardele de siguranță alimentară. „Obiectivul este crearea unor programe de formare și consiliere pentru micii producători, astfel încât aceștia să poată adopta cele mai bune practici în domeniul sanitar-veterinar”, mai spune aceasta.
Crede că este importantă și introducerea de tehnologii noi care să permită realizarea unor inspecții eficiente și rapide, pentru că „astfel, se vor asigura o mai bună monitorizare a conformității și reducerea birocrației pentru operatorii din sectorul alimentar”.
Realizat de SC MEDIA UNO SRL la comanda PSD Vrancea. Cod mandatar financiar 11240017