Dacă te uiți în jur, poți să spui sincer că nu s-a schimbat nimic?
Dacă te uiți înapoi, poți să spui sincer că era mai bine?
Dacă te gândești la viitor, știi cum ai vrea să fie?
Avem, toți, 35 de ani. 35 de ani de libertate, dar și de sacrificii, de tranziție, dar și de construcție, de încercări, multe eșuate, dar și multe reușite.
Sunt Nicușor Halici, ales de dumneavoastră președinte al Consiliului Județean, și cred în Vrancea, cred în România, cred în puterea noastră de a ne ridica atunci când cădem și de a învăța lecțiile tinerei noastre democrații, chiar dacă nu atât de repede pe cât ne-am dori.
Am fost deputat, președinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaților. Am renunțat la primul mandat pentru a nu beneficia de pensie specială și la al doilea pentru a veni în Vrancea, ca prefect, atunci când a fost nevoie de mine. Vă spun toate astea ca să mă cunoașteți și ca să vă propun următorul capitol al parteneriatului pe care l-am încheiat atunci când ați pus ștampila pe numele meu.
Iată primul motiv să votezi PSD Vrancea la alegerile parlamentare: Angel Tîlvăr, Monica Raluca Aniței, Gabriel Petrea, Marius Mocanu, Bogdan Matișan, Nelu Bucur, Silviu Balaban – Camera Deputaţilor; Cătălin Graur, Florian Lixandru, Claudia Ostafi, Ionel Antimirescu – Senatul României.
Da, chiar oamenii ale căror nume le-ați citit mai sus sunt un motiv în sine să alegeți PSD Vrancea. De la ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, care deschide lista pentru Camera Deputaților, până la Ionel Antimirescu, candidat la Senat, pe toți îi cunosc și știu că își vor pune inteligența, experiența, buna-credință în slujba vrâncenilor. Fiecare dintre ei crede în Dumnezeu, toți au o expertiză profesională plină de realizări și împreună suntem calea sigură pentru Vrancea!
Trecut, prezent și viitor: al doilea motiv să votezi PSD Vrancea la alegerile parlamentare. Nu cred că timpul este liniar. Cred că o amintire ne poate face să călătorim în trecut, să alergăm pe străzile sau ulițele copilăriei. Cred că avem nevoie să ne cunoaștem istoria, să ne onorăm eroii și să le îngrijim monumentele, să nu ne uităm obiceiurile și tradițiile. Cred în Dumnezeu, iar viața mea este ghidată de valorile creștine. Cred și că trebuie să ne adaptăm prezentului, să acceptăm progresul care ne îmbunătățește viața, să adoptăm tehnologiile care nu ne dezumanizează, să fim responsabili pentru faptele noastre; pentru că aceste fapte construiesc viitorul, pe care îl datorăm curat, pașnic, liber generațiilor următoare.
Asumare: este al treilea motiv să votezi PSD Vrancea la alegerile parlamentare. A venit timpul să fim cinstiți cu noi înșine; fiecare dintre noi, oriunde am fi, orice funcție am avea. Dacă spunem că vom construi autostradă, atunci o construim; dacă spunem că vom avea un nou spital județean, chiar îl vom avea; dacă oamenii au plângeri, atunci le ascultăm și le găsim rezolvare. Nu facem față, plecăm! Le-am spus asta și celor cu care am început să lucrez la Consiliul Județean. Am adunat în jurul meu o echipă de profesioniști, sunt sigur că vom avea patru ani în care Vrancea să treacă la următoarea etapă de dezvoltare: cu campus universitar, cu noul spital, cu autostradă, cu drumuri modernizate. Avem sprijinul prim-ministrului, Marcel Ciolacu, președintele PSD, și, cu votul dumneavoastră, vom avea sprijinul colegilor social-democrați în Parlamentul României.
Pe 1 Decembrie, alege PSD Vrancea!
Nu există altă alegere responsabilă!
Realizat de SC MEDIA UNO SRL la comanda PSD Vrancea. Cod mandatar financiar 11240017