Sâmbătă seară, o tânără a fost victima unui viol, potrivit unui comunicat transmis de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vrancea, fapta fiind sesizată luni:
„La data de 4 noiembrie 2024, polițiștii vrânceni au fost sesizați cu privire la faptul că o tânără ar fi întreținut relații sexuale fără consimțământ în seara de 2 noiembrie 2024. Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz, în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol asupra unui minor”, se arată în comunicatul Poliției.
Conform informațiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani, ieri, 4 noiembrie, o tânără de 17 ani, dintr-o comună din Vrancea, a ajuns la spital, medicii confirmând că a fost victima unui viol.
foto cu rol ilustrativ