Tradiţionalul Târg de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil va avea loc, în perioada 8 – 10 noiembrie, între orele 10,00 şi 18,00, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român.
„Muzeul Naţional al Ţăranului Român marchează sfârşitul toamnei şi ultimele zile de dulce înainte de intrarea în Postul Crăciunului invitându-şi publicul la Târgul de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, unde, timp de trei zile, de vineri, 8, până duminică, 10 noiembrie 2024, de la orele 10,00 de dimineaţă până la 6,00 seara, 50 de meşteri, anticari şi artişti vin din toată ţara cu obiecte din ceramică, ţesături, icoane, podoabe, obiecte din lemn”, informează, miercuri, MNTR. Nu vor lipsi mierea, prăjiturile, turta dulce, plantele de leac, ţuica, sucurile naturale, fructele şi legumele. Intrarea este liberă.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES este, alături de alte instituţii, partener media al MNTR. Luna noiembrie are în centru, din punct de vedere religios, sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. „În folclorul religios românesc, dintre cei doi arhangheli mai venerat este Mihail. Se spune că el poartă cheile raiului, este un înfocat luptător împotriva diavolului şi veghează la capul bolnavilor, dacă acestora le este hărăzit să mai trăiască, fiind şi un stăpânitor al văzduhului, alături de prorocul Ilie. Prima săptămână din lună este numită în popor Săptămâna Miriştei, deoarece este săptămâna în care se termină însămânţările de toamnă şi începe aratul miriştilor pentru însămânţările de primăvară. Cea de-a doua săptămână are în centru sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, cei cu săbii şi puteri ocrotitoare asupra oamenilor şi a turmelor de oi”, precizează instituţia muzeală.