Sindicatul Jurnaliştilor Croaţi (SNH) prezintă la Zagreb expoziţia „Am făcut ce am putut, amintiţi-vă de noi”, un omagiu adus jurnaliştilor ucişi în Fâşia Gaza, care, prin intermediul ilustraţiilor realizate de artişti croaţi, evidenţiază curajul celor care şi-au sacrificat viaţa pentru a informa în timpul ofensivei israeliene asupra teritoriului palestinian, informează miercuri EFE. „Am vrut să îi onorăm pe colegii ucişi în timpul genocidului din Gaza, care ne lasă o moştenire a luptei pentru jurnalism liber, pentru pace pentru poporul Palestinei şi Israelului”, spune SNH, amintind că 180 de jurnalişti au murit în Fâşia Gaza de la începutul ofensivei israeliene, soldate cu peste 43.000 de morţi în total.
Titlul expoziţiei provine din cuvintele scrise de un medic pe un perete al spitalului din Jabalia: „Cine va rămâne până la capăt va spune ce s-a întâmplat. Am făcut ce am putut, amintiţi-vă de noi”. În ultimele luni, SNH a publicat pe reţelele de socializare ilustraţiile care sunt acum incluse în expoziţie, în speranţa că sacrificiile acestor jurnalişti nu vor fi uitate.
Maja Sever, preşedinta SNH şi a Federaţiei Europene a Jurnaliştilor (FEP), a declarat pentru EFE că cele aproximativ 50 de ilustraţii semnate de 16 artişti croaţi conţin informaţii succinte despre fiecare dintre jurnaliştii ucişi, „pentru că fiinţele umane nu sunt numere”. „Prin ilustraţiile şi povestirile sale, expoziţia ne invită să ne amintim latura umană a jurnalismului de război: cei care, cu un curaj enorm, au plătit cel mai mare preţ pentru ca informaţia să fie disponibilă pentru noi toţi”, a explicat Maja Sever.
„Sperăm ca această expoziţie să spargă într-un fel tăcerea şi să promoveze o înţelegere mai profundă a importanţei jurnalismului liber şi independent, mai ales în vremuri de criză şi conflict”, a adăugat ea. Sindicatul croat speră ca expoziţia să fie prezentată şi la Sarajevo, Belgrad şi Ljubljana.
Sursa foto: https://balkaninsight.com/