Ediția: Vineri 28 martie 2025 Nr. 6845

VIDEO: Peste 1.000 de jandarmi vrânceni, agrenați în asigurarea măsurilor de ordine publică pe timpul manifestărilor din județ

Jandarmii vrânceni au făcut un bilanț al tuturor activităților derulate începând din luna iulie și până în septembrie, asupra aspectelor relevante punctând locotenent-colonelul George Petrea, prim adjunctul inspectorului -șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea.

Pe scurt, acțiunile au constat în asigurarea măsurilor de ordine publică pe timpul manifestărilor cultural-artistice, comemorative, religioase, competiţiilor sportive și vizitelor oficiale, participarea activă în cadrul programelor de prevenire a faptelor antisociale și desfăşurarea de activităţi de combatere a faptelor antisociale, participarea la acţiuni în cooperare cu alte instituţii, dar și realizarea măsurilor de protecţie a personalului şi intervenţiei.
Totul, după cum a subliniat adjunctul IJJ Vrancea, pentru „realizarea unui climat de ordine şi siguranţă publică”. Concret, începând cu luna iulie, Inspectoratul a participat la 116 manifestări publice cu un efectiv de 1.021 jandarmi: la 55 misiuni privind manifestările cultural-artistice, 15 la cele comemorative/ religioase, 12 – manifestări promoţionale etc, 26 – manifestări sportive, dar și 8 misiuni privind alte tipuri de acţiuni.
„Principalele manifestări publice desfăşurate în judeţul Vrancea, în perioada iulie – septembrie 2024, la care au fost asigurate măsuri de ordine publică au fost următoarele: Zilele localităților Focșani, Odobești, Dumitrești, Chiojdeni, Poiana Cristei, Vulturu și Băleșți, târgurile organizate în localtățile Adjud, Homocea, Tichiriș, Bîrsești, Reghiu,Vintilesca, Năruja, festivalurile folclorice organizate în localitățile Nereju, Jitia, Spulber și manifestările religioase desfășurate la următoarele lăcașe de cult: Mănăstirea Brazi, mănăstirea Tarnița, mănăstirii Mușunoaiele și mănăstirea Vizantea-Mănastirească”, a detaliat locotenent-colonelul George Petrea.
În ceea ce privește manifestările sportive, în perioada iulie – septembrie 2024 au acționat 222 jandarmi, cu atât mai mult cu cât, a mai arătat adjunctul IJJ Vrancea, „o particularitate în pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor de asigurare a ordinii publice cu ocazia meciurilor de fotbal constă în faptul că echipa de fotbal CSM Focșani 2007 a promovat din Liga a III-a în Liga a II-a, iar echipa de fotbal CSM Adjud a promovat din Liga a IV-a în Liga a III-a, fapt care presupune adoptarea unor măsuri specifice sporite pentru prevenirea oricăror de natură antisocială și asigurarea măsurilor de ordine publică pe timpul jocurilor sportive”.
Din fericire, la aceste manifestări nu au fost semnalate probleme deosebite. Însă jandarmii vrânceni derulează și activități de intervenție preventivă, în perioada de referință fiind organizate și desfășurate 73 de asemenea activități – 64 independente şi 9 în colaborare cu alte instituţii.
Un alt palier al activităților desfășurate de IJJ Vrancea îl reprezintă acțiunile în urma apelurilor la 112. Iar din iulie și până în septembrie, jandarmii vrânceni au fost solicitați pentru a interveni la 109 apeluri primite prin SNUAU 112, acționând cu un număr de peste 450 de efective.
„Aceștia au acționat în cazul a 26 de incidente provocate de animale, 83 de apeluri pentru aplanarea unor conflicte, precum și pentru căutarea și salvarea a două persoane aflate în mediul montan greu accesibil. În toate cazurile jandarmii au intervenit în strânsă colaborare cu polițiști din cadrul IPJ Vrancea, Salvamontiști, pompieri din cadrul ISU Vrancea, precum și cadre medicale ale SAJ Vrancea. Timpul mediu de reacție în zona urbană a fost de 5 – 7 min, iar în afara acesteia a fost de 20 – 30 min”, a mai spus locotenent-colonelul Petrea.
Însă există și o veste bună. Din ce a detaliat adjunctul IJJ Vrancea, „apelurile la 112 care vizează urșii au scăzut”, dat fiind că peste 90% dintre exemplare au intrat în hibernare. Cu toate acestea, a subliniat prim adjunctul, „se mai găsesc exemplare care fac probleme, în zona montană și în special în zona pădurilor, acolo unde sunt diferite saivane sau turme de oi”.

Cele mai multe infracțiuni constatate au fost cele de loviri


Pe lângă cele de mai sus, jandarmii au făcut un bilanț și în ceea ce privește situaţia constatării faptelor de natură penală sesizate. Concret, este vorba despre 19 infracțiuni cu 21 autori depistați, din care cele mai multe, 8, au vizat fapte de loviri sau alte violențe.
Alte infracțiuni constatate au fost la Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice – 4, două furturi, precum și câte o faptă de amenințare, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, Legea energiei electrice şi a gazelor naturale 123/2012, Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive și Legea 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului ilicit de droguri.
Au existat și consecințe, pentru că, a detaliat adjunctul IJJ Vrancea, „cu ocazia constatării faptelor de natură penală, în trimestrul III 2024 au fost întocmite 16 dosare cu acte de sesizare, toate fiind înaintate către organele de urmărire penală, respectiv unitățile de Poliție competente teritorial”. Tot la capitolul sancționării faptelor se înscriu și cele 745 de amenzi aplicate de jandarmii vrânceni, cu un total de 164.600 lei.
„Din cele 745 sancţiuni contravenţionale, 626 au fost aplicate conform prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 31 conform prevederilor Legii nr. 176/2024 privind pescuitul și protecția resursei acvatice vii, 4 conform prevederilor OUG 55/2002 privind regimul de deţinere a câinilor periculoşi sau agresivi, 14 conform prevederilor OUG 34/2008 privind organizarea și funcționarea SNUAU 112 pentru apeluri de urgență, 7 conform prevederilor Legii nr. 407/2006 a vânătorii și protecției fondului cinegetic, 43 conform prevederilor Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului de produselor din tutun, 1 conform prevederilor Legii 54/2012 privind desfășurarea activităților de picnic”, a mai detaliat locotenent-colonelul George Petrea.
Alte activități în perioada menționată au ținut de executarea mandatelor de aducere. În aceste activități au fost implicați 52 de jandarmi, care au pus în executare 45 mandate de aducere – 25 cu prezentarea persoanei și 20 prin întocmire de proces verbal. Iar la finalul conferinței, locotenent-colonelul George Petrea a asigurat că jandarmii vrânceni vor fi la datorie ori de câte ori situația o impune:
„Misiunile de asigurare a ordinii publice au ponderea cea mai mare în activităţile circumscrise prezervării climatului de ordine şi siguranţă publică cu ocazia manifestările sportive, religioase şi cultural -artistice, comemorative etc, care la nivelul judeţului, deşi nu sunt foarte semnificative ca amploare (prin comparare cu cele desfăşurate în alte judeţe), sunt numeroase, comportă aceleaşi riscuri şi necesită din punct de vedere organizatoric şi procedural desfăşurarea activităţilor specifice şi alocarea de resurse corespunzătoare, întrucât nu ne permitem „luxul” de a trata cu superficialitate manifestările desfăşurate în spaţiul public.
Pentru perioada următoare, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vrancea îşi propune creşterea gradului de performanţă în activitatea specifică printr-o abordare proactivă, orientată către nevoile de securitate ale cetăţeanului şi a comunităţii vrâncene dar şi pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, centrându-şi activitatea pe aplicarea riguroasă a cadrului normativ, menţinerea unui grad ridicat de profesionalizare a personalului şi consolidare instituţională”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?