Facebook CSM Adjud 1946:
Echipa noastră a suferit cea mai severă înfrângere de la revenirea în Liga a 3-a, într-un meci împotriva unei formații cu tradiție la acest nivel competițional. Gazdele din Liești, aflate pe podiumul clasamentului, au confirmat forma lor bună, lăsându-ne fără drept de replică, scor final 6-0, la pauză gazdele au condus cu 1-0.
Cu toate acestea, dorim să transmitem un mesaj important: obiectivul nostru principal rămâne menținerea în eșalonul 3 fotbalistic. Pentru a atinge acest scop, ne dorim ca, odată cu noul buget ce va fi alocat de Primăria Municipiului Adjud, să putem crește numărul de antrenamente și să facem ajustările necesare în lot. Până atunci, mai avem de disputat alte 6 partide în acest an.
Încheiem turul de campionat pe locul 8, cu 6 puncte acumulate, și, cu puțină atenție, am fi putut obține lejer încă 3 – 4 puncte în plus. Va avea loc o ședință a comitetului director, în care se va analiza parcursul echipei în această primă parte a campionatului.