Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Activități pentru promovarea integrității cu beneficiarii serviciilor oferite de IGI la nivelul județului

Comunicat Serviciul Județean Anticorupție Vrancea:

Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Vrancea au desfășurat pe 25 octombrie 2024 o activitate de educație pentru promovarea integrității cu beneficiari ai serviciilor publice oferite de structurile Inspectoratului General pentru Imigrări.

Activitatea a avut ca scop promovarea unui comportament integru în rândul angajatorilor și funcționarilor publici, prin conștientizarea consecințelor faptelor de corupție și a modalității de semnalare a acestora. De asemenea, persoanele care au participat la activitate au fost informate cu privire la competența Direcției Generale Anticorupție și au fost încurajate să semnaleze faptele de corupție.

         La activitate au participat doi lucrători din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Județului Vrancea, un reprezentant al Inspectoratului Teritorial de Muncă Vrancea și 15 angajatori din județul Vrancea, care au beneficiat de serviciile publice oferite de structurile IGI, în special emiterea avizelor de muncă pentru cetățeni străini din afara spațiului comunitar.

În cadrul activității, participanților le-au fost distribuite materiale promoționale flyere tip bancnotă „0 ZERO CORUPȚIE”, prin intermediul cărora a fost popularizat Call-center anticorupţie – 0800.806.806, apelabil gratuit din orice rețea fixă sau mobilă.

Totodată, au fost încurajați să sesizeze faptele de corupție prin e-mail: vrancea.dga@mai.gov.ro sau direct la sediul Serviciului Județean Anticorupție Vrancea, al cărui sediu se află în municipiul Focșani, strada Cezar Bolliac, nr. 12, județul Vrancea, în incinta sediului Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, telefon 0237/207.129.

De asemenea, ofițerii de prevenire din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Vrancea au desfășurat anterior, respectiv la data de 23.10.2024, o activitate de prevenire a corupției cu personalul Serviciului pentru Imigrări al Județului Vrancea, în vederea promovării unui comportament integru în rândul personalului MAI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?