Indiferent de vârsta pe care o avem, nu ar trebui să ne oprim niciodată din învățat. Pe măsură ce trece timpul, tehnologia evoluează, astfel încât modul în care învățăm se schimbă și el. Dacă pe vremuri, pentru a deprinde noi cunoștințe, era nevoie să ne deplasăm într-o altă zonă, să interacționăm cu oameni necunoscuți sau să pregătim mape întregi de documente, astăzi avem toate uneltele necesare în propriul buzunar, chiar pe smartphone-ul personal.
Cele mai multe dintre aplicațiile educaționale sunt perfect funcționale pe orice model de smartphone, de la iPhone XS, la iPhone 15 Pro Max și până la recent lansatul iPhone 16.
În materialul de mai jos îți prezentăm cele mai populare 5 aplicații educaționale, care îți vor îmbunătăți cultura generală și abilitățile intelectuale într-un mod interactiv, personalizat în funcție de dorințele și nevoile tale.
1. Duolingo
Duolingo este, de departe, cea mai cunoscută aplicație pentru învățarea limbilor străine. Învățarea devine mai degrabă un joc decât o activitate serioasă, astfel că îți va face mare plăcere să intri zilnic și să-ți updatezi cunoștințele despre limba ta străină preferată.
Lecțiile sunt scurte și evoluează progresiv, în funcție de stilul tău de învățare. Prin algoritmii interactivi, app-ul reușește să-ți mențină interesul pentru mult timp și să se adapteze la nivelul tău de pregătire.
2. Khan Academy
Prin Khan Academy ai acces la mii de tutoriale video și exerciții pe o mare varietate de subiecte, de la știință sau istorie, până la matematică sau economie, ceea ce o face perfectă pentru orice tip de utilizator, de la începător la specialist.
Planul de lecții este extrem de bine organizat. De asemenea, beneficiezi de resurse adiționale foarte valoroase și chiar examene propriu zise pentru a-ți da mai bine seama la ce nivel te încadrezi cu adevărat.
Odată cu apariția Inteligenței Artificiale, suntem convinși că lucrurile vor evolua mult mai repede, iar interactivitatea lecțiilor va fi cu adevărat impresionantă. Poți accesa Khan Academy din confortul propriei case sau atunci când te afli în deplasare, ceea ce o face eficientă și extrem de ușor de utilizat.
3. Coursera
Du-ți educația online la un nivel superior cu Coursera. Aplicația are parteneriate cu universități de top din lume, precum Yale, Princeton sau Stanford și oferă cursuri de înaltă calitate. Gama de lecții este extrem de vastă și cuprinde informații complexe despre afaceri, știință, prelucrarea datelor și multe altele.
Ai opțiunea de a beneficia gratuit de instruire, dar și de a plăti în plus dacă dorești să obții certificări serioase care te-ar putea ajuta în carieră. Experiențele educaționale devin din ce în ce mai interactive, asta pentru că te poți conecta ușor cu alți utilizatori pentru a învăța împreună și a participa la dezbateri.
4. Blinkist
Ai tot văzut reclame la diverse cărți de non-ficțiune, dar mereu te-ai gândit că nu ai timp suficient să le parcurgi în întregime? Blinkist te ajută cu varianta rezumată a acestora, pentru mai multă eficiență. Scutești timp valoros și înveți ceva nou în fiecare zi.
Mai mult, costurile necesare pentru a te bucura de cele mai noi apariții editoriale scad destul de mult. Prin Blinkist obții perspective noi și îți îmbunătățești cunoștințele oricând și oriunde. Descarcă aplicația, caută-ți cărțile preferate și acordă-ți cel puțin jumătate de oră pe zi pentru a asimila noi informații, fără costuri ridicate și fără a ocupa spațiu extra acasă. În medie, un rezumat durează circa 15 minute.
5. Brilliant
Dacă îți place să rezolvi diverse probleme în mod interactiv, Brilliant este aplicația perfectă pentru tine. App-ul este axat pe subiecte STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică) și oferă lecții practice utilizatorilor, în comparație cu multe alte aplicații care implică un consum pasiv de informații.
Subiectele variază destul de mult, de la puzzle-uri logice la calcul avansat și știința calculatoarelor. Specificul său interactiv încurajează userii să rezolve problemele pas cu pas, și să adopte un stil de învățare intuitiv.
Sperăm că această serie de aplicații educaționale îți va fi pe plac. În plus, nu trebuie să te oprești la una singură, ci îți sugerăm să le încerci pe toate pentru măcar câteva zile, iar mai apoi să-ți alegi preferata. Este posibil ca, în mod normal, să fii pasionat de limbi străine, dar s-ar putea să fii plăcut surprins de cele mai noi apariții editoriale sau de cele mai recente inovații tehnologice.
Nu ai niciun motiv pentru a-ți limita aria de cunoștințe, mai ales acum când toate informațiile sunt la un tap distanță, direct de pe smartphone-ul tău. Accesorizează-l cu o pereche performantă de căști și bucură-te de o experiență de învățare ușoară și prietenoasă de oriunde.