În cea de-a treia zi a operațiunii JUPITER, coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în colaborare cu Inspectoratul General al Poliției Române, miercuri, 23 octombrie 2024, s-au desfășurat 32 de acțiuni operative complexe. Acestea au implicat „punerea în executare a 340 de mandate de percheziție și a 65 de mandate de aducere în cauze de o complexitate ridicată. Acțiunile vizează multiple tipuri de infracțiuni, incluzând evaziune fiscală, corupție, contrabandă, înșelăciune, obținere ilegală de fonduri, delapidare, fals și încălcări ale Codului Fiscal și ale legislației privind protecția mediului”, se precizează într-un comunicat de presă conform căruia, evaluările preliminare indică faptul că prejudiciile cauzate de infracțiunile economico-financiare ce fac obiectul acțiunilor de miercuri depășesc suma de 25 de milioane de lei, „aspect care subliniază gravitatea impactului lor asupra societății”. Sursa citată a arătat și că, „pentru a asigura recuperarea prejudiciilor și a produsului infracțional, vor fi dispuse măsuri asigurătorii în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare”.
În cadrul acțiunii de miercuri, „Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice (DICE), pun în executare 38 de mandate de percheziție (Covasna-29, Vrancea-9) și 4 cercetări la fața locului (în județul Covasna) privind infracțiuni de evaziune fiscală, „tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național”, „abuz în serviciu” și „falsificarea de instrumente oficiale”. Efectuarea perchezițiilor domiciliare are ca scop descoperirea și strângerea probelor cu privire la săvârșirea acestor infracțiuni. În fapt, din probele administrate până în prezent s-a reținut că, în perioada ianuarie 2021 – prezent, două societăți comerciale având ca obiect de activitate „exploatarea și comercializarea materialului lemnos” au tăiat, fără drept, un număr semnificativ de arbori de pe arealele forestiere primite spre exploatare aflate pe raza județelor Covasna și Vrancea, iar ulterior au comercializat materialul lemnos, fără a înregistra veniturile obținute în evidențele contabile și fără a le declara organelor fiscale. Perchezițiile, împreună cu toate activitățile conexe, se realizează inclusiv pentru a determina amploarea prejudiciului generat de tăierile ilegale de arbori, având ca scop atât evaluarea pagubelor aduse fondului forestier național cât și stabilirea prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului”.
Conform surselor noastre, percheziții au avut loc în Tulnici, atât la Ocolul Silvic Privat Tulnici cât și la Obștea de moșneni Tulnici, iar în județul Covasna, perchezițiile au avut loc la Ocolul Silvic Târgu Secuiesc.
Vă reamintim că în a doua zi a operațiunii JUPITER, inițiată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și derulată în colaborare cu Inspectoratul General al Poliției Române, marți, 22 octombrie 2024, au avut loc acțiuni operative ce au implicat efectuarea unui număr de 261 de percheziții domiciliare. „Aceste activități se desfășoară în contextul unor dosare penale care vizează investigarea infracționalității în domeniile prioritare ale Ministerului Public, cum ar fi sectorul economico-financiar (delapidare, contrabandă, evaziune fiscală, înșelăciune), infracțiunile de coruptie și de serviciu, cele de mediu (braconaj cinegetic, infracțiuni la regimul deșeurilor) precum și cele vizând dreptul de proprietate intelectuală. De asemenea, sunt incluse și infracțiuni precum tâlhărie calificată, furt calificat și fapte legate de arme, explozivi și substanțe periculoase”, a precizat Parchetul într-un comunicat de presă.
Marți, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, împreună cu ofițerii SICE Ilfov, au pus în executare „6 mandate de percheziție (în județul Vrancea) într-un dosar penal privind infracțiuni de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, cu prejudiciul total de 2.500.000 lei. Infracțiunile vizează furnizarea unui echipament tehnologic achiziționat printr-un contract de leasing financiar”.
Prima zi a operațiunii JUPITER nu a vizat Vrancea. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) a coordonat, în cursul zilei de luni, 21 octombrie 2024, o amplă operațiune desfășurată la nivel național, în colaborare cu Inspectoratul General al Poliției Române, fiind efectuate mai multe acțiuni operative ce au inclus punerea în executare a 110 de mandate de percheziție și 54 de mandate de aducere.
Activitățile de urmărire penale desfășurate au reprezentat o continuare a Operațiunii Jupiter, desfășurată la nivel național în cursul lunii mai 2024. „Operațiunea vizează în special domeniile prioritare ale Ministerului Public, activitățile fiind efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, contrafacere, contrabandă, înșelăciune, delapidare, abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals. Acțiunile s-au derulat printr-o coordonare eficientă a PÎCCJ și IGPR, având ca scop combaterea criminalității în diversele sale manifestări, recuperarea efectivă a prejudiciilor provocate și asigurarea protecției cetățenilor de către autoritățile de aplicare a legii. Vom continua să oferim detalii pe parcursul desfășurării operațiunii, în vederea asigurării transparenței și informării publicului despre evoluția acțiunilor întreprinse. Precizăm că percheziţia domiciliară este un procedeu probatoriu reglementat de Codul de procedură penală, în vederea descoperirii și strângerii probelor necesare soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a arătat într-un comunicat de presă, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.