Ediția: Joi 12 Decembrie 2024. Nr 6778
Ediția: Joi 12 Decembrie 2024. Nr 6778

ULTIMA ORĂ! FOTO! Accident pe DN2 E85, la ieșire din Slobozia Bradului

Un accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp pe DN2 E85, la ieșire din Slobozia Bradului. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Vrancea, două autoturisme sunt implicate în eveniment, o persoană fiind rănită ușor.

Traficul este îngreunat, se circulă alternativ.

Vom reveni cu informații.

UPDATE! Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vrancea:

În acest moment, polițiștii rutieri intervin la un eveniment rutier sesizat prin 112 la ora 12.25, care a avut loc pe DN 2 E85, în afara localității Slobozia Bradului.

În urma coliziunii care a avut între două autovehicule a rezultat rănirea ușoară a unui bărbat.

Traficul se desfășoară alternativ pe sensul Buzău-Focșani.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române a informat, la ora 12.50, că pe DN 2 Buzău-Focșani, la kilometrul 154, în zona localității Slobozia Bradului, județul Vrancea, a avut loc un accident rutier între un autoturism și o platformă auto care transporta un autovehicul, soldat cu rănirea unei persoane, ce este conștientă și urmează să fie evaluată medical.

Traficul rutier se desfășoară alternativ, pe un sens. Se estimează reluarea normală a circulației după ora 13:00.

Comunicat al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea:

Astăzi, la ora 12.24, Dispeceratul SAJ Vrancea a primit o solicitare pentru un accident rutier pe E85 localitatea Slobozia Bradului, două autovehicule implicate.

La solicitare au fost direcționate două ambulanțe SAJ tip C2 și B2 .

La accidentul rutier au fost identificate trei victime conștiente. O victimă, în vârstă de 21 ani, de sex masculin, conștientă, cu politraumatism prin accident rutier, a fost preluată și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Focșani.

Două victime cu leziuni minore au refuzat transportul la spital.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?