Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Precizări privind eliberarea adeverințelor de vechime

Comunicat de presă, ITM Vrancea:

CAMPANIA NAȚIONALĂ DE INFORMARE ȘI CONȘTIENTIZARE A ANGAJATORILOR ȘI SALARIAȚILOR CU PRIVIRE LA ELIBERAREA ADEVERINȚELOR DE VECHIME

          Vechimea în muncă stabilită până la data de 31 decembrie 2010 se probează cu carnetul de muncă, conform art. 279 din Codul Muncii. Vechimea în muncă se dovedește în baza statelor de plată originale aflate în arhiva unității și pe baza documentelor justificative de la dosarul personal constituit la nivelul angajatorului. Adeverința de vechime este documentul care atestă activitatea desfășurată de salariat, durata activității, salariul, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate, astfel cum rezultă din statul de plată și din dosarul personal.

          Potrivit legislatiei muncii in vigoare, art. 34 al. 5 din Codul Muncii “la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate. În situația în care, din motive obiective, angajatorul nu poate elibera adeverinta de vechime, salariatul sau mandatarul legal al acestuia poate solicita documentul de la inspectoratul teritorial de munca în raza căruia iși are sediul angajatorul”.

          Inspectoratul eliberează adeverinta de vechime contra cost 20 lei/document – Ordinul 826/2014 privind Normativul cu tarifele pentru plata prestatiilor de servicii in domeniile de activitate ale Inspectiei Muncii – dar numai pentru perioadele în care angajatorii au inregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă contractele individuale de muncă și au depus dovezile de achitare a drepturilor salariale (state de plata)  în baza Legii 130/1999 privind unele măsuri de protecție a persoanelor încadrate în muncă, in prezent abrogată, respectiv pana la data de 31.12.2010.

          În cazul în care angajatorul se află, la momentul solicitării adeverinței, în procedură de insolvență, faliment sau lichidare conform prevederilor legale în vigoare, obligația eliberării adeverinței revine administratorului judiciar sau, după caz, lichidatorului judiciar, în termen de maximum 60 de zile calendaristice. 

          Precizăm că succesorii în drepturi ai angajatorilor desființați au obligația de a elibera, la cerere, în termen de maxim 60 de zile calendaristice, adeverințe cu datele existente în documentele pe care aceștia le dețin. Cererea poate fi depusă  în format letric sau electronic. În cazul în care angajatorul este desființat  fără ca activitatea acestuia să fie continuată de de un alt angajator, obligația de a elibera adeverințele de vechime o au operatorii economici autorizați în prestarea de servicii arhivisticecare au preluat respectivele arhive.

          Pentru identificarea operatorului economic căruia trebuie să îi solicite adeverința, fostul salariat se va adresa Arhivelor Naționale, sau, după caz, serviciilor județene ale Arhivelor Naționale. Serviciile arhivistice prestate de către operatorii economici autorizați în prestarea de servicii arhivistice se efectuează contra cost, pe baza unor tarife ale căror limite maxime sunt stabilite anual de către Arhivele Naționale. De asemenea date privind societățile și succesorii în drepturi ai acestora pot fi obținute de la Oficiul Național al Registrului Comerțului.

          Încălcarea de către angajator, succesorul în drepturi a acestuia sau de operatorii autorizați în prestarea de servicii arhivistice de a elibera adeverința de vechime constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Foarte important pentru fiecare salariat este ca la încetarea raportului de muncă să solicite angajatorului eliberarea adeverinței de vechime în muncă, intrucât, după data de 31.12.2010, angajatorul rămâne singurul care poate elibera adeverința de vechime, astfel cum rezultă din statul de plată și din dosarul personal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?