Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Un șofer a accidentat o femeie și a urcat-o în mașină; fapta a fost semnalată de un cetățean de bună-credință

Biroul de presă al IPJ Vrancea:

EXEMPLU DE SPIRIT CIVIC

Un cetățean de bună-credință a sesizat în această dimineață poliția, prin 112, cu privire la faptul că, în orașul Mărășești, o femeie ar fi fost acroșată de către un autoturism, apoi a fost luată de către conducătorul autoturismului și dusă, probabil, la spital.

La scurt timp, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat atât conducătorul auto, cât și persoana rănită, care a fost ulterior transportată de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean la spital.

Mulțumim cetățeanului pentru faptul că a acționat responsabil și a alertat autoritățile. Este esențial ca fiecare dintre noi să fim vigilenți și să ne ajutăm comunitatea în astfel de situații.

Pe această cale, dorim să asigurăm cetățenii că orice eveniment care prezintă suspiciuni și intră în competența poliției va fi tratat cu operativitate și, totodată, va fi investigat cu maximă seriozitate.

Ne angajăm să menținem ordinea și siguranța în comunitate, iar colaborarea cetățenilor este esențială în acest demers!

foto cu rol ilustrativ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?