Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Reparațiile capitale la sediul Parchetului Adjud, gata să înceapă

            Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, ca ordonator de credite, a reușit să încredințeze contractul pentru lucrările la Parchetul Adjud. După ce procedura a fost inițiată pe SEAP, contractul a fost adjudecat de o societate din Adjud, pentru suma de 4.801.940,63 lei. În acești bani, constructorul se obligă astfel să efectueze lucrări atât pentru reparaţia capitală și extinderea Corpului C1 (A), dar şi de amenajări la Corpul C2 (B) al Parchetului de pe lângă Judecătoria Adjud.

Mai precis, printre altele, Corpul C1 va suferi modificări în ceea ce privește etajul existent – pe zona dinspre faţadă principală, scara de acces la etaj va fi reamplasată, pentru a se creea un windfang de acces la parter, în zona holului principal va fi creat un grup sanitar pentru justitiabili și un spațiu pentru depozitarea armamentului de pază în interiorul biroului de pază.

Totodată, vor fi efectuate lucrări de amenajare și renovare interioare cu schimbări de finisaje și compartimentări noi, va fi efectuată anveloparea completă pentru izolare termică, urmând a fi înlocuită și tâmplăria. În același timp, vor fi refăcute instalaţiile electrice, sanitare și termice vechi și nefuncționale.

            La Corpul C2 se are în vedere compartimentarea și refuncționalizarea clădirii, închiderea terasei, amenajarea și renovarea interioară cu schimbări de finisaje și compartimentări noi, anvelopare completă, izolare termică, înlocuire tâmplărie etc. De altfel, și aici vor fi refăcute instalaţiile electrice, sanitare și termice vechi și nefuncționale cu instalații moderne, cu scopul de a crește gradul de eficiență. Potrivit cerințelor, durata lucrărilor ar trebui să fie de 24 luni de la semnarea contractului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?