Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

FOTO: Activitate transnaţionalǎ de învǎţare Erasmus+ ȋn Turcia pentru cadrele didactice din Ṣcoala „Profesor Grozea Nicu” Răstoaca

Comunicat de presă:

Ȋn săptămȃna 23 – 27 septembrie 2024 s-a desfăşurat a treia mobilitate din cadrul proiectului Erasmus+ KA210 „DIGITAL LIFE IN THE DIGITAL AGE” derulat de Școala Gimnazială „Profesor Grozea Nicu” din Răstoaca.

Mobilitatea a fost organizată de Şcoala „MEHMET AKIF INAN IMAM HATIP ORTAOKULU” din oraşul Kahramanmaraş, regiunea Kahramanmaraş din Turkiye. Au participat echipaje formate din  profesori din fiecare şcoalǎ partenerǎ (Bulgaria, Hassa-Turcia, Kahramanmaraş-Turcia şi România), care au desfǎşurat împreunǎ activitatea  „Digital Teachers: Digital Workshops”. 

Școala Gimnazială „Profesor Grozea Nicu” Răstoaca a fost reprezentată de către profesorii Dănilă Nicolae, Păun Florentina Nicoleta, Ceamburu Simona, Vizitiu Alina Florina. Obiectivul activităţii a fost actualizarea cunoştinţelor participanţilor privind noile aplicaţii digitale pe care le pot folosi în predare avȃnd în vedere avansul tehnologiei în această “eră digitală”. Au fost realizate activităţi precum:

Prezentări ale țării gazdă privind „Planul de acțiune pentru Educație Digitală al Comisiei Europene”; participarea la o clasă de competențe digitale cu studenții gazdă; prezentări din partea țărilor participante cu privire la activitățile digitale pentru studenți; aplicații de Carte Digitală (Storyjumper, Creator de cărți, Pixton, Storyboard); aplicaţii Digital Classroom Creation (Google Classroom); conținut digital (Animație) Aplicații (Powtoon, Voki).

S-a ajuns la concluzia că profesorii trebuie să deţină cunoştinţe de bază despre tehnologia digitală, să îşi însuşească inovaţiile care apar pentru a realiza activităţi atractive pentru elevi, să cunoască direcţiile de acţiune de astăzi ale Comisiei Europene, să cunoască politica de confidențialitate în tehnologiile informației și comunicațiilor. 

Programul cultural le-a oferit participanţilor şansa să cunoască aspecte ce ţin de specificul culturii locale – au vizitat Muzeul de mozaic Zeugma, peştera unde s-a născut patriarhul Avraam din oraşul Şanliurfa, muzeul arheologic Gobekli Tepe, monumentele din oraşele Gaziantep şi Kahramanmaraş.

 „Activităţile realizate şi dezbaterile care au avut loc au pus accentul pe diferite aplicaţii si metode care pot fi abordate in vederea unei mai bune inţelegeri şi utilizǎri a mijloacelor moderne de comunicare şi transmitere a informaţiei cǎtre elevi. Prezentarea unor exemple de bune practici, dezbaterea pe marginea acestora, au contribuit, de asemenea, la conturarea unei imagini mult mai clare asupra fenomenului ȋn cauză – necesitatea formării unor profesori digitali”, a declarat profesoara Păun Florentina Nicoleta.  

Utilizarea tehnologiei digitale este un aspect al lumii contemporane care trebuie gestionat de fiecare în parte – profesori, elevi, părinţi.  Este necesară o educaţie ce presupune implicarea şcolii prin acţiuni menite a contribui la creşterea nivelului educaţiei.  In relaţia profesorului cu elevul său, adoptarea unei strategii de abordare în ceea ce priveşte utilizarea eficientǎ a mijloacelor digitale reprezintă un mare cȃştig pentru societate în ansamblul ei”, a declarat profesoara Ceamburu Simona.

Ȋntr-o perioadă în care societatea umană înregistrează schimbări majore dȃnd frȃu liber imaginaţiei şi creativităţii, sistemul educaţional este obligat să ţină pasul cu acestea. Orice dezvoltare presupune oameni pregătiţi să o realizeze(profesionişti de toate categoriile) iar cea care îi pregăteşte este tocmai şcoala.  Activităţile din această mobilitate au avut rolul de a evidenţia evoluţia tehnologiei digitale care se poate folosi în realizarea activităţii didactice”, a declarat profesorul Dănilă Nicolae, reprezentantul legal al unităţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?