Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

O persoană a murit în Vrancea în urma infecţiei cu virusul West Nile

          Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a informat că de la începutul perioadei de supraveghere a infecţiei cu virusul West Nile – 3 iunie – până joi, au fost înregistrate 76 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile, dintre care 68 confirmate şi opt probabile, conform AGERPRES. Potrivit INSP, au fost înregistrate zece decese în urma infecţiei cu virusul West Nile, câte unul în judeţele Botoşani, Brăila, Sălaj şi Vrancea şi câte trei în judeţul Suceava şi în Bucureşti. Cele mai multe cazuri de îmbolnăvire – 23 – s-au înregistrat la grupa de vârstă 70 – 79 de ani şi 21 la persoanele cu vârsta cuprinsă între 60 şi 69 de ani, a indicat INSP.

          INSP face o serie de recomandări pentru populaţie – să evite expunerea la ţânţari purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi, să utilizeze substanţe chimice repelente pentru ţânţari, să împiedice pătrunderea insectelor în casă prin plase de protecţie la ferestre, să asigure desecarea bălţilor din jurul gospodăriei, precum şi să îndepărteze recipientele de apă stătută şi gunoiul menajer.

          Conform site-ului Societății Române de Microbiologie – https://www.srm.ro/, virusul West Nile poate cauza o boală neurologică fatală la oameni, deși 80% dintre persoanele infectate nu au niciun fel de simptome. Acest virus se transmise în special prin înțepăturile de țânțari infectați. Nu există vaccin sau tratament antiviral specific pentru infecţia cu virus West Nile. Virusul este răspândit în Africa, Europa, Orientul Mijlociu, America de Nord și Asia de Vest. Potrivit sursei citate, aproximativ 80% din persoanele infectate nu prezintă simptome, însă în cazul în care identificaţi semnele şi simptomele de mai jos, mergeți imediat la medic: febră, durere de cap intensă, dureri musculare, vărsături, erupţii cutanate. În cazurile severe, care afectează în special persoanele peste 60 de ani cu boli cronice (cancer, diabet, hipertensiune, boala renală cronică), pot apărea şi alte simptome: rigiditate a gâtului, sensibilitate crescută la lumină, convulsii, frisoane, oboseală cronică, slăbiciune musculară.

          Site-ul www.reginamaria.ro arată că gazdele principale ale virusului sunt păsările sălbatice și migratoare. Țânțarii sunt vectorii de transmitere a virusului pe care-l iau atunci când înțeapă păsările bolnave. Țânțarii infectați transmit virusul altor păsări sau altor mamifere, inclusiv oamenilor, prin înțepătura lor. Aceasta este cea mai frecventă cale de transmitere.  Alte căi de transmitere, mult mai rare, sunt prin transfuzia de sânge și prin transplantul de organe de la donatori infectați. Deși rar, virusul poate fi transmis de la mamă la copil în timpul sarcinii sau alăptării. Infecția cu West Nile nu se transmite prin contact direct între oameni, nici prin intermediul aerului, al apei sau al produselor alimentare. Nu există dovezi că virusul se transmite prin mușcătura de insecte, altele decât țânțarii.

Tratamentul febrei West Nile

          Pentru formele severe, tratamentul este unul complex de susținere a organismului și a funcțiilor vitale și necesită spitalizare. Acesta poate include administrarea de lichide intravenoase, susținerea funcțiilor respiratorii și monitorizarea atentă a funcțiilor vitale.

Depășirea infecției dezvoltă o imunitate puternică care persistă pentru toată viața și previne o nouă îmbolnăvire. Totuși reacția imunitară dezvoltată de infecția cu acest virus depinde de capacitatea de reacție a sistemului imunitar al fiecărui individ. Persoanele cu un sistem imunitar slăbit, din cauza unor afecțiuni sau tratamente medicamentoase, nu au un răspuns imunitar puternic la infecția inițială sau imunitatea dobândită scade în timp. Totuși, majoritatea persoanelor sunt protejate de o a doua infecție cu virusul West Nile dacă au trecut prin boală. – https://www.reginamaria.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?