Echipaje de poliție și de pompieri au intervenit astăzi pe strada Bucegi din Focșani, unde un bărbat amenința locatarii și spunea că va incendia apartamentul în care se află.
La fața locului au fost prezente un echipaj al Detașamentului de Pompieri Focșani, cu o autospecială de stins incendii tip ASAS și modulul SMURD, pecum și echipaje de poliție, împreună cu luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS). Potrivit martorilor, bărbatul a fost imobilizat de echipajul de poliție și de luptătorii SAS.
Vom reveni cu informații.
ACTUALIZARE!
Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea:
INTERVENȚIE RAPIDĂ A FORȚELOR DE ORDINE
La data de 03 octombrie 2024, ora 12:45, Poliția Municipiului Focșani a fost sesizată de către o femeie, de 60 de ani, din orașul Focșani, cu privire la faptul că, un bărbat, de 37 de ani, din oraș, ar fi adresat amenințări locatarilor din bloc.
Imediat, în 3 minute de la sesizare, la fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Focșani, împreună cu luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale care au imobilizat persoana și au condus-o la o unitate medicală, unde a rămas internată.