Guvernul a aprobat alocarea a aproximativ 560 de milioane de lei Consiliilor judeţene şi din Bucureşti pentru finanţarea serviciilor sociale, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin. Premierul Marcel Ciolacu a menţionat, în debutul şedinţei de guvern, că în acest fel vor fi acoperite cele mai importante cheltuieli cu sistemul de protecţie a copilului, centrele pentru persoane cu dizabilităţi şi cămine pentru vârstnici. „Susţinem comunităţile locale şi prin asigurarea finanţării cheltuielilor cu serviciile sociale: 560 de milioane de lei merg către consiliile judeţene şi consiliile locale din Bucureşti. Acoperim astfel cheltuielile cele mai importante cu sistemul de protecţie a copilului, cu centrele de zi şi cele rezidenţiale pentru persoanele cu handicap şi căminele pentru vârstnici”, a spus Ciolacu.
De asemenea, Guvernul a aprobat fonduri suplimentare pentru infrastructura de transport, respectiv aproape 2 miliarde de lei credite bugetare şi 3,2 miliarde lei credite de angajament, pentru autostrăzile Buzău-Focşani, Ploieşti-Buzău, Focşani-Bacău, Buzău-Paşcani, Autostrada Transilvania, secţiunea Nădăşelu-Poarta Sălajului. „În domeniul transporturilor, fonduri suplimentare se alocă pentru investiţiile în infrastructura de transport, finanţate prin Programul Transport şi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Este vorba despre aproape 2 miliarde de lei credite bugetare şi 3,2 miliarde lei credite de angajament pentru autostrăzile Buzău-Focşani, Ploieşti-Buzău, Focşani-Bacău, Buzău-Paşcani, Autostrada Transilvania, secţiunea Nădăşelu-Poarta Sălajului „, a declarat Mihai Constantin, miercuri, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
La începutul şedinţei Cabinetului, premierul Marcel Ciolacu a afirmat că Guvernul va aloca aproape 2 miliarde de lei pentru proiectele din Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) şi Programul „Anghel Saligny”, iar alte 5,2 miliarde pentru lucrări la autostrada Moldovei, autostrada Transilvaniei şi centura Bucureşti. „Continuăm să finanţăm investiţiile în comunităţile locale şi alocăm aproape 2 miliarde pentru proiectele din PNDL şi Programul ‘Anghel Saligny’. Aprobăm 540 de milioane ca să achităm lucrările la proiectele finanţate prin PNRR. Şi Programul Naţional de Construcţii primeşte 300 de milioane de lei, pentru plata lucrărilor deja efectuate. (…) Aprobăm astăzi şi peste 5,2 miliarde de lei ca să continuăm ritmul investiţiilor în şantierele autostrada Moldovei, autostrada Transilvaniei şi centura Bucureşti”, a afirmat prim-ministrul.
Peste 230.000 de fermieri ale căror culturi au fost afectate de secetă vor fi sprijiniţi de Guvern în vederea compensării pierderilor. „Aprobăm astăzi un ajutor financiar pentru a ajuta peste 230.000 de fermieri ale căror culturi au fost afectate de secetă. Efortul financiar este de 2 miliarde de lei. În plus, sprijinim peste 17.000 de fermieri pentru reducerea costurilor pentru motorina folosită în agricultură, în valoare de 190 de milioane de lei”, a informat Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern. Măsura a fost adoptată în şedinţa de miercuri a Executivului. „Producătorii agricoli ale căror culturi au fost afectate de secetă vor fi sprijiniţi de Guvern pentru compensarea pierderilor. Bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va fi suplimentat cu 2 miliarde lei din fondul de rezervă bugetară. De această formă de sprijin vor beneficia peste 230.000 de fermieri ale căror culturi de grâu, orz, rapiţă, porumb, mazăre, floarea soarelui, soia, viţă de vie, pomi fructiferi au fost afectate de seceta din perioada septembrie 2023 anul trecut – august anul acesta, 2024”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.
Totodată, peste 17.000 de fermieri vor beneficia de sprijin sub forma reducerii costurilor pentru motorina utilizată în agricultură. Ministerul Agriculturii va primi în plus peste 192 de milioane de lei, astfel încât suma totală alocată pentru plata subvenţiei la motorină va ajunge la 462,5 milioane lei în acest an, a precizat Mihai Constantin.