Biroul de presă al IPJ Vrancea:
În această seară, începând cu ora 22:00, în mediul rural, pe raza a 7 localități, este în desfășurare o acțiune cu efective mărite, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
În cadrul acțiunii sunt angrenați polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea.
Polițiștii acționează în zonele în care au fost înregistrate fapte care au tulburat ordinea și liniștea publică, scopul fiind prevenirea și combaterea oricăror fapte cu violenţă, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea și combaterea migrației ilegale, traficului și consumului de droguri sau traficului de persoane, prevenirea infracționalității economice, dar și pentru depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice.
În funcție de aspectele constatate cu ocazia activităților, vom reveni cu rezultatele obținute în urma acțiunii.
Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în întreg județul, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii.