Primăria Vidra are în derulare un proiect ce vizează construirea unui Centru de zi destinat copiilor cu risc de abandon în satul Tichiriș. Centrul se va numi „Sf. Maria“. Valoarea investiției este de aproximativ 2 milioane de lei iar finanțarea este asigurată prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Centrul Comunitar Integrat este structura funcțională, care asigură servicii integrate la nivelul comunității de tipul asistenței medicale comunitare, serviciilor medicale și dc sănătate publică, asistenței sociale și al serviciilor sociale, al serviciilor pentru accesul în sistemul dc educație și prevenire a părăsirii timpurii sau abandonului școlar, al serviciilor de ocupare, identitate, egalitate de șanse, în special pentru persoanele și familiile vulnerabile. „Obiectivul general al acestei investiții îl constituie prevenirea separării copilului de familie, prin asigurarea, pe timpul zilei, a unor activități de îngrijire, educație, recreere-socializare, consiliere, dezvoltare a deprinderilor de viață independentă, orientare școlară și profesională etc. pentru copii, cât și a unor activități de sprijin, consiliere, educare pentru părinți din comuna Vidra“, a explicat primarul Silviu Pintilie.
Acesta a mai precizat că serviciile oferite de centrele de zi sunt complementare demersurilor și eforturilor propriei familii, așa cum decurg din obligațiile și responsabilitățile părintești, precum și serviciilor oferite de unitățile dc învățământ și de alți furnizori de servicii, corespunzător nevoilor individuale ale copilului. „Centrul de zi asigură accesul beneficiarilor la educație informală și nonformală și activități de supraveghere și suport în procesul de învățare care să contribuie la dezvoltarea personală și pregătirea acestuia pentru viața independentă“, a mai spus primarul Silviu Pintilie.
Construcția va avea următoarele funcțiuni: Sală de așteptare; Birou personal centru; Sala consiliere socială; Sala consiliere medicală; Sală de terapie psihologică și psihoterapie; sală de consiliere școlară; grupuri sanitare bărbați, femei, copii; depozit, etc.
Foto cu rol ilustrativ, sursa: Yan Krukau – https://www.pexels.com/ro-ro/