Ediția: Luni 30 Decembrie 2024. Nr 6787
Ediția: Luni 30 Decembrie 2024. Nr 6787

Grevă japoneză la DGASPC Harghita; protestarii susţin că nu îşi vor primi salariile

            Membrii Sindicatului ACORD din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Harghita se află în grevă japoneză, până în data de 7 octombrie, reclamând faptul că angajaţii instituţiei nu îşi vor primi salariile în luna octombrie. „În perioada 23 septembrie 2024 – 7 octombrie 2024, membrii Sindicatului ACORD din cadrul DGASPC Harghita se află în grevă japoneză. Dorim să asigurăm beneficiarii serviciilor sociale gestionate de DGASPC Harghita precum şi publicul care se prezintă la ghişeele instituţiei că nu vor avea de suferit, activitatea instituţiei urmând să se desfăşoare normal, conform programului. Prin această formă de protest dorim să tragem un ultim semnal de alarmă şi să aducem la cunoştinţa tuturor factorilor de decizie – administrativi şi politici – faptul că în data de 10 octombrie 2024 toţi cei 750 de angajaţi ai DGASPC Harghita nu îşi primesc salariile. Facem un apel la Consiliul Judeţean Harghita, căruia ne-am adresat deja cu o scrisoare în acest sens, să găsească soluţii în vederea rezolvării situaţiei, care tinde să se repete, din păcate, an de an, la DGASPC Harghita, datorită subfinanţării cronice a sistemului de asistenţă socială”, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

            De asemenea, se precizează că în data de 7 octombrie, Sindicatul ACORD va organiza, cu sprijinul CNSLR-FRĂŢIA Harghita, acţiuni de pichetare a sediilor Consiliului Judeţean Harghita şi Instituţiei Prefectului, acţiuni care vor continua până când va exista certitudinea că vor fi alocate fondurile necesare plăţii salariilor. „Menţionăm că plata salariilor nu este singura revendicare a membrilor noştri de sindicat, urmând a le face cunoscute publicului în perioada în care se va derula greva japoneză”, se menţionează în comunicatul transmis de Departamentul de Comunicare al Sindicatului ACORD.

            Preşedintele ACORD, Lucian Puiu, a declarat pentru AGERPRES că din cei 750 de angajaţi ai DGASPC Harghita, 200 sunt membri de sindicat, iar aceştia se află în grevă japoneză. El a susţinut că banii pe care i-a trimis Guvernul pentru asistenţă socială s-au terminat, „iar acum trebuie să mai pună şi Consiliul Judeţean o parte”, iar acţiunea de protest este una preventivă, pentru ca autorităţile să „să se trezească la realitate” şi să ia măsuri. „Este o formă prin care asigurăm şi dăm dovadă de respect faţă de beneficiarii din centrele de bătrâni, copii şi aşa mai departe şi asigurăm în continuare îngrijirea acestora. De asemenea, toate ghişeele destinate relaţiei cu publicul ale DGASPC-ului vor funcţiona normal. După data de 7 octombrie vedem ce se întâmplă, în funcţie de reacţia decidenţilor. (…) În 7 octombrie vom face o pichetare. E o pichetare organizată cu trei zile înainte de data la care trebuie plătite salariile. Până atunci vom şti sigur dacă avem banii la timp sau nu”, a afirmat Lucian Puiu.

            El a menţionat că s-a solicitat o întâlnire cu conducerea Consiliului Judeţean Harghita, pentru a discuta problemele cu care se confruntă angajaţii DGASPC, în contextul în care până în acest an nu a existat o structură sindicală la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. „Am solicitat o întâlnire (cu Consiliul Judeţean – n.red.). Sunt un cumul de probleme care s-au adunat acolo, de-a lungul timpului. Avem printre cele mai mici salarii din ţară, dacă nu, suntem, acolo, topul 5 de la coadă. De asemenea, există discrepanţe foarte mari între modul în care sunt stabilite anumite drepturi salariale pentru aparatul propriu al DGASPC-ului comparativ cu Consiliul Judeţean, diferenţe de salarii, de spor pentru condiţii de muncă, personalul care îndeplineşte condiţiile de promovare nu e promovat. Adică, sunt multe subiecte, mai mult sau mai puţini tehnice, care pot fi discutate şi care tot timpul au fost lăsate ca fiind neimportante de către conducerea judeţului. Până acum nu a existat vreo structură sindicală care să îşi apere în mod real salariaţii. Noi facem lucrul ăsta”, a spus preşedintele ACORD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?