Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Liderii PSD s-au pronunţat împotriva proiectului care ar permite candidatura preşedintelui Iohannis la parlamentare

Membrii Biroului Permanent Naţional al PSD s-au pronunţat, luni, în unanimitate, împotriva votării proiectului de modificare a Legii 208/2015, care ar permite candidatura preşedintelui Klaus Iohannis la alegerile parlamentare, a anunţat purtătorul de cuvânt al social-democraţilor, Lucian Romaşcanu.

            „Legat de votul privind legea colegilor de la PNL, a fost un vot în unanimitate împotriva votării unei asemenea iniţiative, pentru că totuşi suntem în 2024, iar legi dedicate unei singure persoane nu ar trebui să existe. (…) Atât timp cât este în lucru, în Senat în acest moment, se aştepta un punct de vedere din partea PSD, care a fost formalizat în această şedinţă de Birou Permanent Naţional”, a spus Romaşcanu, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la sediul PSD.

            Reprezentantul PSD a mai precizat că, prin votul lor, social-democraţii au exprimat un punct de vedere în ce priveşte oportunitatea politică şi că pe mai departe „este problema colegilor din PNL” dacă vor să susţină proiectul de lege. Romaşcanu a subliniat că „nu se pot da legi pentru o singură” persoană. „Principial, PSD este în acest an, în 2024, de părere – şi este o părere corectă, pentru că nu putem la fiecare 20 de ani să avem această discuţie – că nu putem da o lege pentru o singură persoană.

Dacă este să discutăm, să analizăm, şi asta este o părere personală, dacă putem aplica un asemenea tip de măsură legislativă pentru mai multe persoane – asta trebuie făcut aşezat, gândit; un demers care să nu fie ataşat de o singură persoană. (…) În acest moment, orice demers am face, el este conectat de o singură persoană. Nu este iniţiativa PSD, nu este o prioritate a PSD. În consecinţă, decizia politică a fost aceasta.

Dacă vom gândi la o lărgire a cadrului prin care independenţii pot candida în alegerile parlamentare, o vom face într-un moment aşezat, când nu mai sunt două luni până la alegeri”, a mai spus el. PNL a sesizat Biroul Electoral Central pentru a se pronunţa în legătură cu proiectul de modificare a Legii 208/2015, care ar permite candidatura preşedintelui Klaus Iohannis la alegerile parlamentare.

            Potrivit PNL, sesizarea a fost făcută în baza opiniei Consiliului Legislativ despre acest proiect. În consecinţă, PNL nu va pune pe ordinea de zi a Biroului Permanent al Senatului dezbaterea acestui proiect până când nu va primi un răspuns din partea BEC, au transmis liberalii.

            Miercurea trecută, parlamentarii PNL Daniel Fenechiu şi Gabriel Andronache au depus, la Parlament, o propunere legislativă care prevede că preşedintele României poate candida, în ultimele 3 luni ale mandatului, ca independent pe listele unui partid sau alianţe la alegerile parlamentare. Proiectul modifică, în acest sens, articolul 52 din legea privind alegerea Senatului şi Camerei Deputaţilor.

            Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul PNL, cu mai multe observaţii. „Apreciem că preşedintele României are dreptul de a candida pentru funcţia de senator sau deputat pe lista unui partid politic, unei alianţe politice sau electorale, chiar şi în lipsa normei preconizate”, se arată în avizul dat de Consiliul Legislativ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?