Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Vicecampioana olimpică Mihaela Cambei, cetăţean de onoare al judeţului Bacău

          Vicecampioana olimpică la haltere din 2024, Mihaela Cambei, a fost aleasă, joi, de consilierii judeţeni, cetăţean de onoare al judeţului Bacău. Şedinţa legislativului băcăuan s-a desfăşurat chiar în localitatea Dofteana, locul de naştere al sportivei şi unde a început primele antrenamente. „Jocurile Olimpice de la Paris au adus Bacăului o mare bucurie. Cea mai tânără reprezentantă la categoria haltere, în vârstă de 21 de ani, băcăuanca Mihaela-Valentina Cambei a cucerit medalia de argint, ca o încununare a eforturilor depuse în cariera de până acum. Ea este prima femeie din România medaliată la Jocurile Olimpice la haltere. În mod cert, nu era modalitate mai potrivită de a ne arăta preţuirea pentru performanţele sportive deosebite obţinute de Mihaela la nivel local, naţional şi internaţional, decât acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al judeţului Bacău”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, Valentin Ivancea.

          La finalul şedinţei, Mihaela Cambei a primit distincţia din partea preşedintelui CJ Bacău, iar antrenorul de haltere Gheorghe Maftei, unul dintre cei care a inspirat-o pe sportiva băcăuană, a primit o plachetă onorifică. De asemenea, consilierii judeţeni au aprobat în unanimitate şi premierea Cristinei Maftei, antrenoarea Mihaelei Cambei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?