Parcarea din faţa terminalului Plecări al Aeroportului Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti se va închide de luni, 9 septembrie 2024, ora 9.00, ca urmare a demarării lucrărilor de execuţie la viitoarea staţie de metrou „Aeroport Otopeni”, anunţă Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB). Drept urmare, CNAB a iniţiat o serie de măsuri pentru minimizarea disconfortului pasagerilor. Astfel, pasagerii care vor dori să parcheze cât mai aproape de terminalul Plecări sunt îndrumaţi să acceseze parcarea situată în rondul central (parcarea P3), care va funcţiona în regim „short-term”. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti are în derulare o serie de proiecte pentru sporirea capacităţii de parcare pentru pasageri.