Ediția: Miercuri 25 Decembrie 2024. Nr 6785 - Crăciun fericit!
Ediția: Miercuri 25 Decembrie 2024. Nr 6785 - Crăciun fericit!

Festivalul „Classic for Teens”, la Focșani – „o ediție a recordurilor, unică în România, organizată de tineri, pentru tineri”

COMUNICAT DE PRESĂ:

Festivalul „Classic for Teens”, unic în România, a fost inaugurat oficial la Focșani

– Succes de public pentru Concertul de deschidere, dedicat prieteniei franco române, susținut de pianistele Mara Dobrescu, Dana Ciocârlie și violonista Gaëtane Prouvost –

          Luni, 2 septembrie 2024, la Focșani, cu o Conferință de presă organizată la sediul Consiliului Județean, s-a dat oficial startul la Festivalul Classic for Teens, unul din cele mai prestigioase evenimente culturale dedicate tinerilor, organizate în România.

          Au fost prezenți și au intervenit: Ionel Cel-Mare, vicepreședintele Consiliului Consiliului Județean Vrancea, Adrian Crețu, administrator general al Județului Vrancea, Traian Negulescu, director executiv în cadrul Primăriei municipiului Focșani, Claudiu Matei, consilier în Consiliul Județean Vrancea, Mioara Moraru, Managerul Festivalului, Mara Dobrescu, Director artistic al Festivalului, Sorin Francu, Director al Teatrului Maior “Gheorghe Pastia”.

          “Suntem bucuroși să fim gazde ale Festivalului și să vedem sala aproape plină cu artiști și tineri din întreaga țară și nu numai. Este un Festival unic în România, Consiliul Județean a sprijinit și sprijină învățământul, cultura și sportul prin programe precum “Classic for Teens”, ajuns în 2024 la a cincea ediție”, a declarat în deschidere Ionel Cel-Mare, felicitând organizatorii.

          Traian Negulescu, director executiv în cadrul Primăriei Municipiului Focșani, a urat bun venit oaspeților în orașul Focșani, subliniind că luna septembrie a debutat sub semnul și auspiciile artei, la cele mai înalte cote: “e o plăcere pentru mine să știu că un eveniment internațional de acest nivel este organizat la Focșani”.

          Mara Dobrescu (Franța): “Sunt onorată de misiunea de a fi Director artistic al unui Festivalul unic și sunt bucuroasă de fiecare dată când văd bucuria din ochii tinerilor participanți. Am început deja Masterclass-urile de pian, la care au venit pianiști de un nivel foarte înalt, semn că România continuă să formeze talente. Noi, ca adulți, avem mereu nostalgia întoarcerii la paradisul copilăriei. Ar fi minunat ca muzica să fie o parte din acel paradis cât mai devreme, ca după aceea, adult fiind, să regăsim acel drum”. La Conferința de presă au fost prezenți și au luat cuvântul câțiva dintre artiștii invitați, protagoniști ai primelor zile ale evenimentului: Dana Ciocârlie și Gaëtane Prouvost (pianiste, Franța), Adriana Bădescu (pictoriță, România / Franța), Alexandra Cherciu (compozitoare, România), Emanuel Chiriac (sculptor în fier sudat, România), Stefano Priori (contrabasist, Italia)

          “Festivalul, se va desfășura timp de 10 zile, în perioada 2-12 septembrie 2024. Este o ediție a recordurilor, unică în România, organizată de tineri, pentru tineri”, a subliniat Mioara Moraru, Managerul Festivalului, enumerând evenimentele cu intrare liberă din program. Vor evolua în fața publicului 100 de artiști din 9 țări: România, Franța, Germania, Italia, Elveția, Ucraina, Venezuela, China și Coreea de Sud.  Agenda bogată cuprinde: 15 concerte, 3 expoziții, 4 conferințe și 7 masterclass-uri, la care s-au înscris 50 de tineri din toată țara, dar și din străinătate.

          Intrarea și accesul la toate evenimentele sunt gratuite. Mai mult, peste 150 de voluntari, elevi și studenți vrânceni, participă la organizarea Festivalului. Din partea lor a luat cuvântul Ana Hornea, coordonator al echipei.

          În cursul zilei de luni, după Conferința de presă, au avut loc și primele evenimente cu public din agenda Festivalului. La ora 16:00 s-a desfășurat în Piața Unirii un Flash Mob inedit, susținut de talentatele balerine de la Studioul de balet pentru copii și tineret al Operei Naționale București, coordonat de Magdalena Rovinescu. La ora 17:00 a fost inaugurată la Galeriile de Artă și Spații Publice expoziția de pictură și sculptură a artiștilor Adriana Bădescu și Emanuel Chiriac.

          Seara, la Teatrul Municipal a avut loc Concertul de deschidere, susținut de pianistele Mara Dobrescu, Dana Ciocârlie și violonista Gaëtane Prouvost, concert care care s-a bucurat de un mare succes de public. Repertoriul pentru pian și vioară a fost unul atent ales, dedicat afinităților muzicale dintre România și Franța și a cuprins opere de Enescu, Lipatti, Ravel. Publicul emoționat a salutat, în aplauze, trio-ul format din cele trei artiste recunoscute și afirmate la nivel internațional.

          Evenimentele inițiale ale Festivalului au fost apreciate de un public format mai cu seamă din tineri, iar organizatorii îi invită pe toți iubitorii de cultură, de orice vârstă, să participe și la spectacolele și concertele viitoare. Așa cum s-a subliniat în mai mult decât o ocazie, timp de peste o săptămână, Focșaniul va fi cu adevărat o capitală culturală a României tinere “în suflet” și iubitoare de frumos.

          Agenda evenimentelor, precum și informații legate de program și artiști, pot fi consultate pe paginile de social media ale Festivalului.  De asemenea, a fost lansat și site-ul oficial https://www.classicforteens.eu/ .

#ClassicforTeens #CFT2024

Facebook: ClassicForTeens

Instagram:ClassicForTeens

Tik Tok: ClassicForTeens5

You Tube: @ClassicForTeens

Festivalul “Classic for Teens” este organizat de Asociația PropatriaVOX, și susținut de Consiliul Județean Vrancea, în calitate de finanțator.

CU SUSȚINEREA: Consiliului Județean Vrancea și Primăria Municipiului Focșani.

Parteneri: Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Conservatorul de Muzica Santa Cecilia- Roma, Confindustria Romania, Festivalul International Propatria, Teatrul Municipal Focșani, Ateneul Popular Mr. Gh. Pastia Focșani, Asociația culturală româno-italiană Propatria, Colegiul National Dinu Lipatti-București, Liceul vocațional Tudor Ciortea- Brașov, Biblioteca Metropolitana București, Rotary Varana Focșani, Liceul de Artă Gh. Tattarescu, Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, Episcopia Romano-Catolica Iași, Universitatea Transilvania-Facultatea de Muzică, Hubart Agency, Asociația Pro Contemporania, Ansamblul Țara Vrancei, stagiunea concertistica Rondino, Opera Națională București, Maison Florus, Colegiul Economic Mihail Kogalniceanu Focșani, Colegiul National Pedagogic Spiru Haret Focșani, Colegiul National Al.L. Cuza Focșani, Colegiul National Unirea Focșani, Consiliul Județean al Elevilor Vrancea, Școala gimnaziala Al. Vlahuță Gugești, Partida Romilor Pro-Europa, Centrul Cultural Vrancea, Muzeul Vrancei, “Susține binele”.

COLABORATORI: Caspro Publicitate, Sara Resort, Hotel Amadeus, Kristal Hotel, Pensiunea RIX, ManoSim Comex, ClassicArt Events, Pensiunea Dana1, Il Gusto, Mirela Ionescu,ValidSoftware, La Cosa Nostra, Hotel Unirea.

SPONSORI PRINCIPALI: AeroItalia, Piccolo Maestro

SPONSORI: RIKORA, OrthoArt Lab, Expert Service, Florăria Petruța, Marilena Băcanu Hair Stylist, Cofetăria Monique, Roman’s, Crama Unu, Beciul Domnesc, Paco Supermarket

PARTENERI MEDIA: Naționali: Radio România Muzical, Radio România Cultural, Radio Iași, Radio România Actualități, Radio România Internațional, AGERPRES.

Internaționali: Agenția ASKANEWS (Italia), RoZoom Press (Italia/Franța/ Marea Britanie)

N.R. Monitorul de Vrancea este partener media al evenimentului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?