Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Regulamentul de acordare a Burselor „Pastia” ar putea fi modificat

          Municipiul Focșani anunță că se intenționează modificarea hotărârii privind acordarea celor două burse „Maior Gh. Pastia” în domeniul artelor spectacolului, implicit și a Regulamentului pentru acordarea bursei. În forma actuală, proiectul prevede că anual, se acordă două burse către doi tineri focșăneni, „pentru ca aceștia să obțină performanțe în domeniul artelor spectacolului”, iar „cheltuielile aferente vor fi suportate din veniturile proprii ale Ateneului Popular „Maior. Gh. Pastia”, în condiţiile legii”.

Or tocmai acest articol se vrea modificat, dată fiind reorganizarea Ateneului Popular. Concret, Teatrul Municipal „Maior Ghe. Pastia” a preluat prin fuziune Ateneul (și Ansamblul Folcloric „Țara Vrancei”). Aceasta a însemnat că Ateneul Popular a fost transformat într-o secție a Teatrului Municipal, așadar că nu mai are personalitate juridică. În rest, activitatea continuă neschimbată, ca și proiectele derulate.

De altfel, aceasta se și explică în referatul de necesitate: „Urmare a reorganizării instituției, (…) Ateneul Popular „Maior Gheorghe Pastia” a devenit secția Teatrului Municipal „Maior Gheorghe Pastia” Focșani”. Iar în forma propusă pentru modificare, Bursele „Pastia” nu vor mai fi acordate de Ateneul Popular, ci de Teatrul Municipal.

Implicit, în Regulament se va stipula faptul că „fondurile rezultate din vânzarea biletelor la concertele și evenimentele Teatrului Municipal „Maior Gheorghe Pastia” Focșani, respectiv Secția Ateneului Popular „Maior Gheorghe Pastia” Focșani, din fiecare an, vor fi direcționate exclusiv către doi tineri focșăneni, pentru ca aceștia să obțină performanțe în domeniul artelor spectacolului”, și că „Primăria Municipiului Focșani și Consiliul Local, prin Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia” Focșani alocă un număr de două burse a câte 7.200 de lei fiecare, pentru un an de studiu (adică nouă luni)”.

Totodată, și dosarele candidaților ar urma să fie trimise prin poștă nu pe adresa Ateneului – ca până acum, ci la adresa Teatrului Municipal sau prezenta direct, la secretariatul acestei instituții/ online la teatrulpastia@yahoo.ro. O altă modificarea vizată este legată de modul de afișare a listei finale cu cei doi câștigători – pe pagina de Facebook a Teatrului Municipal, „respectiv a Ateneului Popular „Mr.Gh.Pastia” și a Primăriei Municipiului Focșani”.

O altă prevedere care ar putea fi modificată ține de componența juriului, care va cuprinde în continuare 3 membri – unul din cadrul Primăriei Focșani și 2 desemnați de Consiliul Administrativ al Teatrului Municipal, în condițiile în care acum regulamentul prevede că Primăria, Ateneul și Teatrul desemnează fiecare câte un membru. „Bursele „Maior Gh.Pastia” aferente anului 2024 vor fi acordate în perioada octombrie 2024 – iunie 2025”, se mai precizează în posibilul nou Regulament.

Și, nu în ultimul rând, se dorește a fi modificat și ultimul punct din Regulament, anume că, timp de un an, câștigătorii bursei vor participa la „cel puțin două evenimente organizate de Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia” Focșani”, nu de Ateneu. În încheiere, Primăria Focșani arată că focșănenii pot arunca un ochi peste modificările propuse, acestea fiind publicate pe pagina de internet a instituției la www.focsani.info – secțiunea Transparență decizională și Secțiunea Monitorul Oficial Local, la sediul instituției – putând fi solicitată chiar o copie a proiectului de act normativ la biroul de relații cu publicul.

Mai departe, „propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparență decizională se pot depune până la data de 9 septembrie 2024 – ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail primarie@focsani.info, prin poștă, pe adresa Primăria municipiului Focșani, str. Cuza Vodă nr. 9A, Focșani, județul Vrancea, la sediul instituției din str. Cuza Vodă nr. 9A, la Registratura generală, de luni până joi între orele 08.00 – 16.00, vineri între orele 08.00 – 14.00”, se arată în anunț.

Totodată, aceeași sursă precizează că „pentru cei interesați există și posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociație legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituție publică până la data de 5 septembrie 2024. Pentru informații suplimentare, vă stăm la dispoziție cu următoarele date de contact: e-mail primarie@focsani.info, persoană de contact Dăscălescu Cristina”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?