Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

FOTO: Soveja. Continuă proiectele de investiții

          Primarul Ionuț Filimon a verificat stadiul lucrărilor la două obiective de investiții. Este vorba de podul “Gen. Arthur Vaitoianu” și sistemul de alimentare cu apă. Primarul Filimon a anunțat că în curând vor începe lucrările la sistemul de alimentare cu apă și la rețeaua de canalizare. “Pentru că este început de săptămână, astăzi (luni – n.r.) am mers pe teren la lucrările de reabilitare a podului „Gen. Arthur Vaitoianu”, pod care face legătura dintre cele două sate. Constructorul a întâmpinat ceva greutăți dar acum suntem cu lucrările în grafic. Tot astăzi au fost inventariați și pichetați hidranți urmând ca în zilele următoare acolo unde sunt probleme să fie înlocuite anumite componente.
Pentru că seceta persistă din păcate, vom continua să furnizăm apa cu întrerupere. Din păcate debitul celor trei surse de apă a scăzut considerabil și nu face față consumului, mai ales că sunt și persoane care nu se conformează solicitărilor noastre. Astăzi (luni-n.r) jurul orelor 15:00 „Pârâul Dragomira” era secat. Deși am avut totuși parte de precipitații în ultima perioadă, se pare că apa nu este suficientă pentru a asigura furnizarea acesteia către gospodării.
          Dacă vestea cu apa nu este deloc plăcută, iar această problemă trenează de ani buni, avem și vești bune. Primăria Soveja a semnat finanțarea pentru extindere și modernizare rețea de apă și canalizare. Așadar nu mai este mult și vom demara lucrările la noi captări de apă care să satisfacă solicitările consumatorilor. Până atunci, haideți să fim responsabili și acolo unde este cazul să vă reparați conductele și robineții de la instalațiile de apă și să încercați să reduceți consumul de apă pentru udatul grădinilor întrucât nu este apă îndeajuns din cauza secetei și trebuie folosită rațional”, a precizat primarul comunei Soveja, Ionuț Filimon.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?