Ediția: Sâmbătă 11 Ianuarie 2025 Nr. 6790
Ediția: Sâmbătă 11 Ianuarie 2025 Nr. 6790

Medicii focșăneni Bogdan și Andrei Marinescu, pe locul I și II la „L’Étape Romania by Tour de France”

          Medicul Bogdan Marinescu, șeful compartimentului ORL din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani, și fratele lui, medicul stomatolog Andrei Marinescu, au urcat pe podium la o importantă competiție sportivă. Este vorba despre „L’Étape Romania by Tour de France”, eveniment care a avut loc duminică, 1 septembrie, în București. Ambii medici au participat la cursa de ciclism de 42 de km în jurul Capitalei.

Doctorul Bogdan Marinescu a câștigat la categoria sa de vârstă (40 – 49 de ani), urcând pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Doctorul Andrei Marinescu s-a situat pe locul II la categoria de vârstă 30 – 39 de ani.

          Doctorul Bogdan Marinescu mi-a spus că pasiunea pentru ciclism o are din copilărie, dar de curse s-a apucat abia în urmă cu 5 – 6 ani, când și-a cumpărat și bicicleta potrivită, iar după 2 – 3 ani a început să participe la competiții. Le-a insuflat pasiunea și fraților săi – medici stomatologi – Andrei și Radu Marinescu.

Sunt primul vrâncean, până acum, care a reușit să câștige primul loc la categoria mea de vârstă, la probabil cel mai important concurs de ciclism pentru amatori din România. Am văzut că și în Focșani s-a dezvoltat infrastructura pentru ciclism, din ce în ce mai mulți oameni merg cu bicicleta, ceea ce e un lucru foarte bun și sper ca această realizare a mea să fie o inspirație”, mi-a spus medicul Bogdan Marinescu.

          Conform site-ului – https://romania.letapebytourdefrance.com/ , „Turul Franței este cea mai renumită cursă de ciclism din lume dedicată profesioniștilor și urmărită în fiecare an cu pasiune de milioane de fani. Evenimentul sportiv devenit legendă a debutat în 1903, iar conceptul L’Étape by Tour de France s-a născut în mod natural din dorința de a da o șansă cicliștilor amatori de a descoperi această experiență unică în întreaga lume.

De la cicliști cu experiență până la amatori și pasionați, cu toții pot concura începând cu 2022 și în România, pe una dintre cursele de 85 km, 42 km sau 14 km, pentru a obține celebrul tricou galben, simbol al victoriei, excelenței, pasiunii și determinării”. Ajuns la a 3-a ediție în 2024, evenimentul a fost deschis „amatorilor de toate abilitățile” și a marcat pe traseu „locuri iconice ale Bucureștiului, capitală europeană cunoscută și sub numele de Micul Paris”.

          Competiția a avut ca punct de start Piața Constituției, incluzând trei trasee:

THE RACE 85 km (2 x loop 42 km); THE RIDE 42 km (1 x loop 42 km); CITY ADVENTURE 14 km.

          La startul cursei The Race 85 de kilometri a fost prezent și Excelența Sa Nicolas Warnery, ambasadorul Republicii Franceze în România. „Împreună, le-am urat succes cicliștilor care au pornit (…) pe traseul din centrul Bucureștiului, în spiritul legendarei curse marca Tour de France.

După o vizită în Muzeul Turului Franței din race village-ul L’Étape Romania by Tour de France, Excelența Sa ne-a împărtășit din pasiunea pentru sport și ciclism, îndeosebi. Îi mulțumim pentru prezență, implicarea în comunitatea locală și pentru rolul său de promotor al unui stil de viață sănătos”, au scris organizatorii pe pagina de Facebook – L’Étape Romania by Tour de France.

          Mai multe despre medicii Marinescu puteți citi într-un articol pe care l-am scris atunci când și-au deschis cabinetul – https://www.monitoruldevrancea.ro/2015/05/08/galerie-foto-ce-mi-place-in-focsani-fratii-marinescu-doi-gemeni-stomatologi-si-un-orl-ist/

Sursa foto: – https://www.facebook.com/letaperomania/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?