Centrul oraşului Tulcea va găzdui, începând de vineri seara, Festivalul internaţional de muzică şi teatru „De la Maria Tănase la opereta românească”, organizat de asociaţia Divas, cu sprijinul financiar la Primăriei municipiului. Festivalul se va deschide vineri seara, începând cu ora 20.,00, cu Operă pe ritmuri lăutăreşti, un spectacol la care vor participa membrii ansamblului Baladele Deltei, dar şi tineri artişti.
„Pentru mine, muzica lăutărească are o importanţă foarte mare, pentru că este rădăcina muzicii culte, din care s-au inspirat marii compozitori. Spectacolul va fi o fuziune între ritmurile lăutăreşti şi un taraf instrumental şi cântăreţi de operă. Vor interpretate opere celebre”, a declarat, miercuri, în timpul unei conferinţe de presă, preşedinta asociaţiei Divas, mezzosoprana Lăcrămioara Crihană. Sâmbătă, evenimentul va continua cu seara intitulată „Maria Tănase – poveste şi cântec”.
„Spectacolul va fi unic, pentru că este teatru muzical. Nu sunt doar melodiile Mariei Tănase, ci este un spectacol cu dezvăluirile Mariei Tănase legate de cântecele ei”, a menţionat Lăcrămioara Crihană. Ultima seară a festivalului, „Gala de operetă românească”, va aduce în prim-plan momente celebre ale compozitorilor români.
„Tulcea nu are un teatru muzical şi consider că oraşul, având în vedere cum arată în momentul de faţă, merită un teatru muzical, spectacole pe operă, de operetă, de muzică cultă. Este un oraş deosebit şi merită un regal al muzicii culte”, a conchis Lăcrămioara Crihană. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Biblioteca judeţeană „Panait Cerna”, iar accesul publicului la spectacole este gratuit.