Orchestra Simfonică din Melbourne a declarat joi că a comis o eroare anulând spectacolul unui celebru pianist britanico-australian care criticase campania militară israeliană din Gaza, informează AFP. În timpul unui concert susţinut duminică, pianistul britanico-australian Jayson Gillham a dedicat o piesă „jurnaliştilor din Gaza”, dintre care unii ar fi fost, potrivit artistului, victime ale „asasinatelor ţintite” din partea forţelor israeliene. Orchestra Simfonică din Melbourne a anulat imediat un alt concert al pianistului, programat pentru joi, considerând că este inadecvat să se folosească scena de spectacol „pentru exprimarea de opinii personale”. Orchestra îl descrisese pe Gillham – care cântase anterior într-un concert caritabil pentru Palestine Children’s Relief Fund – drept „unul dintre cei mai buni pianişti ai generaţiei sale”.
După critici intense, Melbourne Symphony Orchestra a fost constrânsă să îşi prezinte joi scuzele pentru „eroarea” de a fi anulat concertul. Cu toate acestea, ea a reafirmat că o scenă de concert nu este un loc „adecvat pentru a emite comentarii politice”, precizând că prestaţia de joi rămâne anulată din motive de „securitate”. Sindicatul muzicienilor australieni – Music, Entertainment and Arts Alliance – a acuzat orchestra că a avut o reacţie excesivă, precizând că „muzica şi arta există într-un context politic şi social”.
Comitetul pentru Protecţia Jurnaliştilor estimează că 113 jurnalişti au fost ucişi de la începutul războiului din Gaza, în urmă cu zece luni. Armata israeliană a subliniat că „nu vizează în mod specific jurnaliştii”, dar că are dreptul de a ţinti susţinătorii Hamas, organizaţia care a condus atacurile sângeroase din 7 octombrie împotriva Israelului, care au declanşat războiul.