Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Raed Arafat: Mesajele RO-ALERT ar putea fi primite şi pe televizor, e-mail sau SMS

          Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că există discuţii ca sistemul de avertizare a populaţie RO-ALERT să fie dezvoltat astfel încât mesajele să fie trimise şi pe televizor, e-mail sau SMS. „Pe Ro-Alert avem o strategie şi chiar recent am avut o şedinţă de lucru cu STS, care răspund de partea RO-ALERT, de a dezvolta sistemul astfel încât să putem include mai multe terminale, nu numai că vine alerta pe telefon şi vine pe mai multe terminale, intră direct pe televizor, intră direct pe e-mail, pe SMS, la cei care sunt înscrişi, astfel încât să ne asigurăm că cea mai mare parte din populaţie a aflat de o situaţie care poate să le pună viaţa în pericol”, a precizat Raed Arafat.

          Întrebat cu privire la existenţa în continuare a unor deficienţe privind avertizarea timpurie, semnalate în Strategia Naţională de Reducere a Riscurilor de Dezastre pentru perioada 2024-2035 adoptată recent de Guvern, Arafat a răspuns că în acest caz nu este vorba doar de alertarea populaţiei. „Avertizarea timpurie nu este neapărat alertarea populaţiei. Avertizarea timpurie înseamnă senzori pentru inundaţii, senzori pentru cutremur, senzori pentru diferite categorii de situaţii care pot să apară şi care declanşează după asta alertarea populaţiei. Într-adevăr, încă mai este de lucru pe această linie. Ministerul Mediului este implicat autorităţile locale şi judeţene sunt implicate, sunt zone în care au instalat sisteme moderne de avertizare timpurie pentru partea e inundaţii în mod deosebit, sunt alte zone care încă mai au de lucrat pe această linie. Din păcate, sistemele de avertizare, dacă includem şi sistemele de alertare a populaţiei, sunt sisteme costisitoare, sunt sisteme care necesită dezvoltare continuă şi trebuie să ai o strategie în acest sens”, a explicat şeful DSU.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?