Un vrâncean are toate șansele să petreacă la închisoare câțiva ani, pentru furtul unui card bancar și folosirea acestuia. De fapt, această ultimă infracțiune este cea mai gravă, fiind încadrată la efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos. Nu a ajutat foarte mult nici că inculpatul a despăgubit partea vătămată și, cum avea o condamnare anterioară, pedeapsa finală a acestuia a fost de de 4 ani şi 3 luni de închisoare cu executare. Ancheta a demarat după ce, în aprilie anul trecut, fiica părții vătămate a formulat o plângere penală, care a fost înregistrată la parchet.
Nu a durat mult și s-a stabilit și ceea ce se întâmplase. Astfel, în seara zilei de 25 aprilie, în jurul orei 23.30, inculpatul a văzut că unui bărbat aflat pe trecerea de pietoni îi căzuse din portmoneu cardul bancar aparţinând persoanei vătămate. Bărbatul în cauză, pe care inculpatul îl cunoștea, era iubitul fiicei părții vătămate, iar cardul îl foloseau cu acceptul acesteia din urmă. Iar inculpatul nu doar că a luat cardul, care avea inscripționat numele posesoarei, ba chiar a mers în același loc cu bărbatul în cauză, la o sală de jocuri de noroc. Aici s-a efectuat de altfel și o plată la POS-ul aparţinând sălii de jocuri de noroc – un bilet, în sumă de 30 de lei.
Cum fuseseră martori când inculpatul luase cardul, care povestiseră totul, cuplul i-a cerut ulterior inculpatului să îl restituie, iar acesta, la insistenţele celor doi, a recunoscut până la urmă că l-a găsit, promiţând și că va restitui cei 260 de lei cheltuiți, când va lua salariul. Mai mult, și tranzacţiile efectuate de inculpat la un magazin non-stop au fost surprinse de o cameră de supraveghere, iar inculpatul a recunoscut totul. Pe durata cercetărilor, inculpatul a despăgubit persoana vătămată, însă pe latură penală instanța a dispus condamnarea acestuia pentru furt și efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată (20 de acte materiale, comise în perioada 25.04.2023, ora 22.41 – 26.04.2023, ora 12.04), la „pedeapsa rezultantă de 1 an şi 3 luni închisoare.
(…) revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală (…) a Judecătoriei Focşani, rămasă definitivă prin neapelare la data de 03.08.2023, pedeapsă pe care o cumulează aritmetic cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul (…) să execute în final pedeapsa de 4 ani şi 3 luni închisoare. (…) obligă inculpatul (…) la plata sumei de 1.200 lei (din care 500 lei din faza urmăririi penale şi 700 lei din faza judecății), cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”.
Foto cu rol ilustrativ, sursa: Yan Krukau – https://www.pexels.com/ro-ro/