Un număr de 11.928 de candidaţi (41,9%) dintre cei care au susţinut proba scrisă la titularizare pe 17 iulie au obţinut note peste 7, iar 74 au luat nota 10 (dintre care unul în Vrancea – n.r.). Ministerul Educaţiei a publicat marţi primele rezultate înregistrate la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învăţământul preuniversitar, sesiunea 2024. Pentru a obţine statutul de titular, angajare pe perioadă nedeterminată, candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.
Potrivit Ministerului Educaţiei, la examenul de titularizare din acest an au fost prezenţi 31.237 de candidaţi (86,48%) din totalul celor 35.971 cu drept de participare. Un număr de 2.669 de candidaţi dintre cei prezenţi s-au retras în condiţiile prevăzute de metodologie, iar 49 au fost eliminaţi din examen, dintre care 11 pentru fraudă/tentative de fraudă. Un număr de 28.519 lucrări au fost transmise la centrele de evaluare, dintre care 51 au fost anulate. Ca urmare, au fost evaluate lucrările a 28.468 de candidaţi.
Dintre cei 28.468 de candidaţi cu note, 11.928 (41,9%) au obţinut peste 7 (dintre aceştia, 74 de candidaţi au obţinut nota 10) – număr în uşoară creştere, comparativ cu anul trecut: 11.448 de candidaţi (între care şi 127 cu note de 10). Conform ministerului, 10.629 de candidaţi au obţinut note între 5 şi 6,99, consemnându-se o creştere semnificativă (37,34) faţă de anul trecut – 7.978 (33,45%).
Contestaţiile au putut fi depuse în cursul zilei de marţi la sediile Inspectoratelor şcolare judeţene sau prin mijloace electronice (la adresele comunicate public de fiecare inspectorat şcolar) până la ora 21.00. De asemenea, pot fi depuse astăzi, până la ora 12.00. Rezultatele finale vor fi comunicate în data de 31 iulie.
Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în şedinţele publice organizate de Inspectoratele şcolare în perioada 1 – 6 august.
Peste 8.500 de candidaţi sunt aşteptaţi să participe la proba scrisă din cadrul examenului naţional pentru definitivare în învăţământ, sesiunea 2024, programată astăzi în 42 de centre de examen. Potrivit unei informări a Ministerului Educaţiei, proba începe la ora 9.00 şi are o durată de 4 ore, cu posibilitatea prelungirii cu 1 – 2 ore în anumite situaţii speciale (exemple: pentru candidaţii nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficienţe de vedere sau în situaţia în care proba se desfăşoară prin dictarea conţinutului acesteia de către un candidat cu anumite deficienţe, către un profesor asistent, de altă specialitate decât cea la care se desfăşoară proba respectivă).
Accesul candidaţilor în centrele de examen se face în intervalul 7.30 – 8.00, pe baza unui act de identitate valabil (carte de identitate, carte de identitate provizorie sau buletin de identitate – ori, în lipsa acestuia, paşaportul în termen de valabilitate). „Elaborarea subiectelor pentru cele 99 discipline, traducerea acestora în limbile minorităţilor naţionale la solicitarea candidaţilor, elaborarea baremelor de evaluare şi afişarea acestora, după susţinerea probei scrise, sunt asigurate de Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie. După finalizarea probei scrise, subiectele şi baremele de evaluare se vor afişa pe site-ul dedicat şi la avizierele centrelor de examen”, se precizează în informare.
Disciplinele de examen/specializările cu un număr mare de candidaţi înscrişi sunt: învăţământ preşcolar în limba română (2.599 de candidaţi), învăţământ primar în limba română (1.488 candidaţi), educaţie fizică şi sport (753 de candidaţi) şi matematică (376 de candidaţi), conform sursei citate. Toate spaţiile destinate desfăşurării acestui examen (sălile în care se desfăşoară proba, precum şi sălile în care îşi desfăşoară activitatea comisiile de examen, comisiile de evaluare a lucrărilor scrise şi comisiile de soluţionare a contestaţiilor etc.) sunt monitorizate audio-video.
Lucrările scrise vor fi evaluate digitalizat în centre constituite la nivel naţional pe discipline. „Primele rezultate vor fi afişate în data de 30 iulie, în centrele de examen şi pe pagina dedicată. Contestaţiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 30 iulie (până la ora 20.00) şi 31 iulie (până la ora 12.00). Rezultatele finale se afişează la centrele de examen şi pe site-ul anterior menţionat în data de 6 august”, se spune în informarea Ministerului Educaţiei.
Media minimă de promovare a examenului este 8 (opt). „Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, şi obiectivul acestui examen naţional. Prin accederea la definitivarea în învăţământ, cadrul didactic depăşeşte stadiul de debutant şi poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare”, conform informării.
Ministerul Educaţiei precizează că pentru a putea participa la proba scrisă candidaţii trebuie să îndeplinească simultan următoarele condiţii:
– efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an;
– să deţină pentru anul şcolar în curs calificativul „Bine” sau „Foarte bine”;
– minimum 8 media aritmetică a notelor obţinute la cele două inspecţii la clasă şi la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective. „Candidaţii pot susţine examenul naţional pentru definitivare în învăţământ fără taxă de cel mult 3 ori”, se mai arată în informare.