Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis luni la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP), pentru validare, documentaţia de atribuire a contractului necesar proiectării şi execuţiei Lotului 2 (28,97 km) al Autostrăzii Paşcani-Suceava, a anunţat pe Facebook ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu. Documentaţia pentru primul lot a fost transmisă vineri, 12 iulie, la ANAP ceea ce înseamnă, potrivit şefului de la Transporturi, „start pentru licitaţia întregii Autostrăzi Paşcani- Suceava (61,97 km)”. „Contractul are o durată maximă de 30 de luni (6 luni proiectare şi 24 de luni execuţie) şi prevede inclusiv construcţia unui pod şi a unui pasaj de o complexitate tehnică ridicată, a unui drum de legătură (5,2 km) cu Aeroportul Internaţional Suceava, dar şi a trei noduri rutiere”, a mai scris Grindeanu pe reţeaua de socializare.
Este vorba despre podul peste Râul Siret şi DJ208C (845,10 m), un pasaj peste CF511 (625,10 m), Nodul Roşcani, care va asigura conexiunea cu Lotul 1 (33 km), pentru care documentaţia a fost transmisă spre validare la ANAP la sfârşitul săptămânii trecute, Nodul rutier Dumbrăveni, la intersecţia cu DJ208B (Vereşti – Dumbrăveni) şi Nodul rutier din proximitatea Aeroportului Internaţional Suceava care va asigura atât legătura cu aeroportul, cât şi cu DN29. „Tot în cadrul acestui contract, trebuie să fie construite două parcări de scurtă durată şi două Spaţii de Servicii, în care vor fi montate 8 staţii de încărcare pentru autoturismele electrice. Contractul (finanţat prin PT) va fi lansat în licitaţie după validarea documentaţiei de atribuire, moment în care se va stabili şi data limită pentru depunerea ofertelor”, a punctat ministrul Transporturilor.
Pe de altă parte, circulaţia pe Varianta Ocolitoare Târgu Jiu se va deschide integral marţi, la ora 14:00, a anunţat directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol. Marți, „16 iulie 2024, ora 14:00, se deschide integral circulaţia pe Varianta Ocolitoare Târgu Jiu! În lungime de 19,987 km la care se adaugă un drum de legătură cu DJ 665 de km 1+385 km, acest nou obiectiv de infrastructură deschis circulaţiei va permite autovehiculelor de mare tonaj să tranziteze zona fără a mai traversa oraşul şi va asigura legătura cu DN 66 (Filiaşi – Târgu Jiu), DN 67 (Târgu Jiu – Râmnicu Vâlcea), DN 66 (Târgu Jiu – Petroşani)”, a scris Pistol pe pagina sa de Facebook. Varianta Ocolitoare Târgu Jiu are profil de drum naţional cu o bandă pe sens, iar pe traseul ei au fost construite inclusiv 12 poduri şi pasaje, două parcări şi trei noduri rutiere. Valoarea totală a proiectului este de 165,3 milioane de lei (fără TVA), sumă asigurată prin fonduri europene nerambursabile.