Postare Facebook, Cristi Valentin Misăilă, primarul municipiului Focșani:
Stați la umbră și evitați expunerea la soare în aceste zile când se anunță cod portocaliu de caniculă!
Meteorologii au anunțat că joi, 11 iulie, urmează un val de căldură persistent, temperaturile vor ajunge la 36-39 grade Celsius iar indicele de confort termic va depăși 80 ITU.
Pentru a veni în sprijinul cetățenilor, Primăria Municipiului Focșani, prin Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, Școala Postliceală “Hippocrate” și Societatea de Cruce Roșie, filiala Vrancea, a organizat 4 puncte de prim ajutor pe perioada caniculei unde cetățenii pot primi unele servicii medicale primare.
La punctele de prim ajutor, focșănenii beneficiază de apă plată și apă minerală, deoarece din cauza caniculei gradul de deshidratare este cât se poate de ridicat, ceea ce poate duce la reale probleme de sănătate, mai ales persoanelor în vârstă sau cu tulburări cardiace. Prin aceste puncte de prim ajutor venim în sprijinul cetățenilor și încercăm să eliminăm, pe cât posibil, apariția unor complicații cauzate de expunerea la temperaturile ridicate din această perioadă.
Punctele de prim ajutor pot fi găsite în:
📌Piața Moldovei;
📌Grădina Publică – Piața Unirii;
📌Piața Sud;
📌stația TPL din Piațeta Gării.