Ediția: Sâmbătă 11 Ianuarie 2025 Nr. 6790
Ediția: Sâmbătă 11 Ianuarie 2025 Nr. 6790

A fost publicată ierarhia candidaţilor la admiterea în liceu. LISTA pentru Vrancea

          Ierarhia la nivel judeţean a absolvenţilor clasei a VIII-a, care participă la admiterea în învăţământul liceal pentru anul şcolar 2024-2025, a fost publicată miercuri, precizează AGERPRES. Potrivit Ministerului Educaţiei, ierarhia are un caracter orientativ şi este distinctă de repartizarea computerizată.

          Ministerul Educaţiei precizează că pentru repartizarea computerizată, în cazul în care doi candidaţi au medii de admitere egale, aceştia sunt ierarhizaţi prin aplicarea, în ordine, a următoarelor criterii:

* media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a;

* nota obţinută la proba de limba şi literatura română din cadrul evaluării naţionale;

* nota obţinută la proba de matematică din cadrul evaluării naţionale;

* nota obţinută la proba de limbă maternă din cadrul evaluării naţionale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă, în cazul candidaţilor care solicită înscrierea la unităţi de învăţământ cu predare în limba minorităţilor naţionale.

„În procesul de admitere computerizată, conform prevederilor metodologiei, la medii egale, fără posibilitatea de departajare după aplicarea tuturor criteriilor, a doi sau mai mulţi candidaţi care optează pentru aceeaşi specializare şi unitate de învăţământ (acelaşi cod) sunt admişi toţi candidaţii aflaţi la egalitate”, afirmă sursa citată.

          Conducerea ISJ Vrancea a precizat că „începând de joi, elevii pot merge in școli pentru a completa fișa de opțiuni în vederea admiterii. Recomandăm părinților completarea unui număr cât mai mare de opțiuni”.

          IERARHIA pe județ poate fi consultată și AICI!

          În perioada 11-22 iulie se vor completa fişele de înscriere, opţiunile, alături de părinţi şi de profesorii diriginţi, iar pe 24 iulie va avea loc repartizarea computerizată la liceu.

          Completarea opţiunilor pentru locurile speciale de romi şi pentru cei cu încadrare de cerinţe educaţionale speciale (CES) se va face între 15-16 iulie 2024 – completarea opţiunilor, iar pe 18 iulie va avea loc repartizare pe aceste locuri şi vor fi comunicate rezultatele. Înscrierea şi repartizarea în învăţământul special va avea în zilele de 15 şi 16 iulie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?