Poliția Focșani a început verificările pentru identificarea celor care au vandalizat stațiile de andocare și bicicletele din sistemul de bike-sharing realizat cu fonduri europene. Inaugurat la 1 Iunie, de Ziua Copilului, sistemul de închiriere a bicicletelor este apreciat și utilizat de peste două mii de persoane din Focșani care au efectuat peste 10.500 de călătorii într-o singură lună.
Au apărut însă și primele cazuri de vandalizare a stațiilor și a bicicletelor. Reprezentanții Globikes, cei care răspund de întreținerea sistemului de bike-sharing din Focșani, au anunțat că până acum s-au înregistrat mai multe cazuri de biciclete cu elemente ale cadrului rupte sau îndoite, accesorii rupte sau chiar furate, biciclete vopsite cu spray. De asemenea, o stație a fost vopsită cu spray. „Autoritățile locale au fost informate și urmează începerea procesului de identificare a persoanelor implicate. Vă rugăm să fiți vigilenți și să semnalați cazurile de vandalism, dacă sunteți martori la acestea”, se arată în apelul celor de la Globikes.
Sistemul de bike sharing a fost realizat printr-un proiect european care a însemnat și amenajarea de piste de bicicletă pe Bulevardul Gării, Strada Republicii, Strada Maior Gheorghe Pastia, Bd-ul. Brăilei, Strada Mare a Unirii, Strada Aurora și Strada Ana Ipătescu. Investiția a fost realizată prin proiectul european „Dezvoltarea rețelei de piste dedicate circulației bicicletelor, implementarea unui sistem de bike-sharing”. Proiectul are o valoare de 12 milioane lei, aproximativ 2,4 milioane euro.
Bicicletele pot fi utilizate/ închiriate doar de persoane care au împlinit vârsta de 14 ani, în intervalul orar 7.00 – 24.00, de luni până duminică. Pentru persoanele cu vârsta sub 18 ani este nevoie de acordul unui părinte/ tutore. Persoanele care nu au împlinit vârsta de 14 ani nu vor putea obține un card de acces și nici nu se vor putea înregistra ca și Utilizator în aplicația Globikes.