Comunicat de presă IȘJ Vrancea:
Astăzi a avut loc prima probă scrisă a examenului național de bacalaureat din sesiunea iunie – iulie 2024, Limba și literatura română. Pentru susținerea acestei probe, s-au înscris 2.100 de candidați, din care s-au prezentat 2.066. Examenul s-a desfășurat în condiții optime, nu au existat cazuri de elevi eliminați.
Celelalte probe se vor desfășura conform următorului calendar: marți, 2 iulie – proba obligatorie a profilului; joi, 4 iulie – proba la alegere a profilului și a specializării. Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 8 iulie 2024 (până la ora 12.00), iar rezultatele finale vor fi afișate pe 12 iulie 2024.
Inspector școlar general, prof. Gabriela-Daniela Marchitan; președintele Comisiei Județene de Bacalaureat, inspector școlar general adjunct, prof. Lauriana Ailincuței