Școala Gimnazială Jitia a organizat anul acesta o festivitate de absolvire inedită pentru absolvenții care au terminat clasa a opta. Amfitrionul acestei acțiuni a fost profesoara de limba francează Dobrița Fifere, care a fost și dirigintele elevilor și care a reușit să cheme la festivitate toți dascălii pe care i-au avut școlarii de la Jitia începând de la educatoare, învățători, profesori, directori, inclusiv preotul de la biserica din sat. Chiar dacă a fost destul de greu să îi adune pe toți la un loc, în condițiile în care mulți dintre dascăli sunt profesori acum în alte unități școlare, Dobrița Fifere nu s-a lăsat și i-a sunat de nenumărate ori pe fiecare în parte pentru a fi prezenți la festivitate.
Momentul a debutat cu strigarea catalogului pentru ultima dată pentru toți absolvenții, apoi a cadrelor didactice pe care elevii i-au avut începând din grădiniță până la clasa a opta. Elevii au susținut un mic program artistic pentru a le mulțumi celor prezenți la eveniment, părinți, frați, surori, cadre didactice și a le oferi câte o floare în dar pentru munca pe care au depus-o pentru ei, dar mai ales pentru a-i forma ca oameni în viață.
Profesoara Dobrița Fifere a făcut și un tablou reprezentativ cu profesorii pe care i-au avut copii la clasă: Fănel Cruncen, director 2022-2024, Fifere Dobrița, limba franceză, dirigintă 2023-2024, Gabriel Lalu, educație fizică, director – 2015-2022, Gabriel Trestianu, religie, diriginte 2020-2022, Violeta Țuțui, limba română, dirigintă 2022-2023, Mirela Ticu, secretara școlii, Florentina Ticu, Violeta Clarisa Sava, Simona Stoian, Lilica Dumitrașcu, Aneta Coman, Luminița Săraru și Aurica Lalu – educatoare; Iulian Ticu, Georgiana Denisa Zamfiroiu, Petruța Lalu, Daniel Noapteș, Mugurel Dumitrașcu și Dumitru Coman – învățători; Alina Maria Spânu și Monica Carmen Matei Gheroghiu – limba română, Cristian Racoviță, Adrian Tănase și Petre Potop – religie, Sorin Simion Pantelimon – istorie și geografie, Cuța Noapteș – biologie, Costeluța Tudose și Eugen Popa Cosmin– educație fizică, Mihai Avasiloae – matematică, Adrian Vasile, Marin Pricop și Alexandru George Neacșu – fizică, Raluca Țiplica și Paulina Gîscă – limba engleză, preotul Drogeanu George, Emil Lazăr – informatică.
„A fost un moment emționant deoarece am reușit să îi adun laolaltă pe toți dascălii pe care i-au avut elevii mei ca educatoare, învățători, profesori, diriginți, directori. Au fost o generație tare dragă mie și mă mândresc cu ei. Sunt convinsă că ne vor face cinste acolo unde vor megre la liceu. Le doresc mult succes la examenul ce bate la ușă și apoi în funcție de preferințele lor să se înscrie la licrul sau școala profesională pe care și le doresc. Le mulțumesc colegilor mei pentru înțelegere și în atare măsură părinților pe care i-am avut aproape. Mult noroc în viață dragii mei absolvenți!”, a spus profesoara Dobrița Fifere.








