De 3 zile mă chinui să găsesc „firul roșu” al textului pe care vreau să-l scriu, așa cum m-a învățat domnul Butuc. Și tot de 3 zile, pe măsură ce ascult și citesc mai mult, mă îndepărtez de posibila soluție.
Care să fie, deci, „firul roșu” al unui text despre romi? Suferința? Sclavia? Discriminarea? Holocaustul? Rasismul? Manelele? Sărăcia? Opulența? Inadaptabilitatea? Intoleranța? Infracționalitatea? Necunoașterea? Frica?
Poate că toate astea și multe altele, fire roșii scurte, legate cu nod unele de altele, când de români, când de romi, dar parcă aruncate de la unii la alții, niciodată ținute de ambele comunități, și de un capăt și de celălalt.
Am participat marți, neinvitată, la conferința de lansare a proiectului „Stop Hate-Speech” (Opriți discursul urii – n.r.), de la Hotel Kristal, în Focșani. Proiectul este derulat de RomaJust – Asociația Juriștilor Romi din România. M-am dus pentru că îmi doream de mult timp să particip la un eveniment al comunității rome. Ba chiar, în timpul campaniei electorale, când la Monitorul de Vrancea au fost emisiuni electorale, mi-aș fi dorit să-l avem invitat pe Merlin Ivancea, primarul de la Slobozia-Bradului, dar n-a fost să fie.
De unde însă și până unde acest interes? Răspunsul e simplu și complicat, în același timp. În urmă cu ceva timp, am dat peste niște emisiuni pe YouTube. Nu mai știu de la cine am început.
Oare de la Cătălin Moise?, pe care l-am urmărit obsesiv, vizionându-i videoclipurile de 3-4 ori fiecare, incluzând, așadar și „Religia secretă a romilor” – https://t.ly/tF7tV .
De la el să fi ajuns la seria „Obiceiul pământului” de la DoR (Decât o Revistă) – https://t.ly/YdhTR ?
Apoi, poate, la Viva Historia cu „Sclavia Romilor în Principatele Române”, episodul 1 – https://t.ly/vLF6Y și episodul 2 – https://t.ly/DxgKo și „Istoria Romilor după Marea Unire” – https://t.ly/LTK9d ?
Vă recomand cu tărie aceste videoclipuri, dacă doriți să se facă în mintea și sufletul dumneavoastră, cât de cât, lumină, în ceea ce privește comunitatea romă.
Deci, nu mai știu cum, de unde, cu cine a început. Cert este că am plâns. Am scrâșnit din dinți. Mi s-a făcut inima cât un purice de rușine, de groază.
Ne întrebăm: de ce fac „țiganii” asta și aia și cealaltă? Dar nu căutăm, de fapt, răspunsuri, credem că suntem deja în posesia lor, din ce am auzit, din proverbe, zicători și povești.
Da, „minunatele” basme din copilărie. Să luăm, de exemplu, „Înşir-te mărgăritari”, de Petre Ispirescu. Începe, desigur, cu „A fost odată” și-ți zice de feciorul unui boier mare (aaaa, boierii noștri, care se lăfăiau și se îmbuibau, care aveau iobagi și robi, îmbrăcați în zdrențe și înfometați…). Feciorul e ceva de vis, ia de nevastă o fată găsită pe un câmp, o „lasă grea”, desigur, apoi „îi dete, pentru trebuinţele ei, o fată a unei bahniţe de ţigancă ce-şi ţinea zilele prin curtea boierului cu ce se îndurau stăpânii. Procleta de cioară cum văzu fata, îi puse gând rău”. Dar să vedem cum se termină basmul: „Atunci boierul, amărât de amăgirea şi înşelăciunea ţigancei, porunci şi aduse din herghelie doi armăsari neînvăţaţi. Apoi legă pe ţigancă de coadele cailor, împreună cu un sac de nuci, şi le dete drumul să se ducă în lume, şi unde cădea nuca, cădea şi bucăţica, până ce nu se mai alese nici praful de dânsa.”.
Sunt atât de multe lucruri greșite în povestea asta că e greu să-ți dai seama unde să începi și unde să termini. Dar finalul ne arată ceva crunt: boierul avea drept nu doar de viață, ci și de moarte asupra „țigăncii”. Da, căci ea era roabă, un cuvânt care înseamnă, hai să o spunem direct, sclavă.
Da, boierii, mănăstirile și domnitorii din Principatele Române, au fost stăpâni de sclavi. Da, se întâmpla ca în filmele americane despre sclavie: „țiganii” erau vânduți, lăsați moștenire, dăruiți; erau puși la muncă, bătuți, ținuți în lanțuri; copiii erau luați din familie, fetele erau violate. Țăranii nu puteau fi vânduți, dați de pomană sau lăsați moștenire. Nu li se puteau vinde copiii. Dar romii, da.
De la 1385, când „Vladislav I, domnitorul Țării Românești de atunci, i-a dăruit mănăstirii Tismana 40 de familii de romi”, până în 1856, când a avut loc formal abolirea sclaviei, romii au fost sclavi aici, pe unde zburdă Miorița.
Eliberarea, care a fost treptată și greoaie, nu a fost pentru mulți dintre romi o fericire, pentru că nu aveau nimic și nici unde să se ducă. Dar, cum-necum, în sărăcie și ostracizați, au trăit, au încercat să se adapteze, să se integreze, unii mai mult, alții mai puțin, unii dorindu-și asimilarea, ca să scape de stigmatul robiei și al sărăciei, alții ținând de tradițiile lor strămoșești.
Vă recomand cu tărie să accesați linkul ăsta – https://www.dor.ro/obiceiulpamantului/
Și dați-mi voie să vă întreb: dacă stră-străbunicii voștri ar fi fost sclavi, cine ați fi fost voi astăzi? Mi s-a părut logic ce spune sociologul Gelu Duminică: „În teoria schimbării sociale se spune că ai nevoie de cel puțin același timp la care ai fost supus la deprivare pentru a echilibra efectele deprivării. Adică, cu alte cuvinte, ai avut 500 de ani de robie, ai nevoie de cel puțin 500 de ani de incluziune ca să poți să ajungi la zona aia”.
Străbunicii mei, bunica mea și frații ei, unchii și mătușile lor, verișorii lor au fost deportați în Bărăgan, după ce au fost alungați de regimul stalinist din Bucovina de Nord (Ucraina). Fiindcă era vorba despre aceste deportări, am zis că vreau să mă uit la filmul ”Și atunci, ce e libertatea?”, dar m-am oprit pe la jumătate, pentru că n-am mai putut. A trebuit să aștept vreo săptămână până să mă încumet să-l termin. Și mă doare și acum, la vreun an distanță. Și-o să mă doară mereu, pentru că suferința lor e în sângele meu, pentru că foametea pe care au îndurat-o și frigul, care le-a mușcat trupurile abia îmbrăcate, sunt în carnea mea, pentru că sărăcia de care n-au scăpat niciodată, nu s-a îndepărtat prea mult nici de noi.
Dar trista soartă a romilor le mai pregătea ceva. Al Doilea Război Mondial a adus Holocastul pentru milioane de evrei, dar, fapt mai puțin cunoscut, și pentru zeci de mii de romi. „Aproximativ 25.000 de romi au fost deportați din România în Transnistria în cel de-Al Doilea Război Mondial. Deportările au fost motivate în primul rând social, dar au avut și un substrat rasial, de purificare etnică, spun specialiști care au studiat persecuția romilor în timpul regimului Antonescu. Jumătate din romii deportați în Transnistria – teritoriu aflat atunci în administrarea României – au fost copii. Din totalul celor care au ajuns în Transnistria, în 1942-1943, cel puțin 11.000 de persoane nu au supraviețuit foamei extreme, frigului și tifosului. Numărul romilor exterminaţi, la nivel internaţional, în ceea ce este cunoscut drept Poraimos, sau genocidul romilor, din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial variază între zeci de mii şi sute de mii, în funcţie de sursele consultate.” – https://romania.europalibera.org/a/deportare-romi-transnistria/31986609.html
Și eu am crescut cu: „vezi că te fură țiganii” sau „dacă nu ești cuminte, te dau la țigani”, cu „te îneci ca țiganul la mal”, cu „te muți ca țiganul cu cortul”, cu „hai, nu te mai țigăni”, dar nu mi-am crescut copiii așa, deși, trebuie să recunosc, am în continuare o teamă, o reticență când vine vorba de romi. E un bagaj de prejudecăți de care nu am putut să scap în totalitate, dar pe care nu am vrut să-l las moștenire. Din păcate, încă mai aud, chiar mergând pe stradă, chiar în rândul copiilor, expresii jignitoare care includ cuvântul „țigan.”
Știți de unde vine expresia „S-a înecat ca țiganul la mal”? A explicat-o, la evenimentul de marți, activistul pentru drepturile omului, Daniel Caraivan, membru fondator al Asociației Danrom – „o organizaţie independentă, non-guvernamentală, non-profit, cu caracter apolitic, care lucreaza CU și PENTRU romi”. Așadar, atunci când romii sclavi care fugeau, erau prinși, erau aspru pedepsiți. Printre pedepse, era ca fugarul să fie legat de picioare și să i se promită „iertarea“ dacă reuşea să ajungă la mal, după ce era aruncat într-o apă. Atunci când ajungea însă aproape de mal, era tras înapoi în albia râului/lacului până când se îneca.
La evenimentul de marți nu a fost ce credeam că va fi. Dar a fost ce trebuia să fie. El se adresează românilor, fiind așadar invitați elevi și profesori, de la Colegiul Tehnic „Ion Mincu” și Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” din Focșani, dar și de la școala din Slobozia-Bradului.
Au fost însă invitați și romi, care au împărtășit din experiența lor, pe lângă Daniel Caraivan, fiind prezent și Sorin Dumitru, mediator școlar. „Vin de la Constanța și sunt rom”, s-a prezentat acesta. A povestit că părinții săi au câte patru clase și că nu l-au lăsat să dea Bac-ul. „Voiau să mă însoare”, a povestit cu umor Sorin Dumitru, care a mărturisit că și pentru fiul său bunicii vor același lucru, însă nici nu se pune problema. Și totuși, au admis invitații, căsătoriile între minori, care presupun și retragerea de la școală, sunt încă o problemă în rândul comunității rome, inclusiv în Vrancea. Mai mult, aceste căsătorii au loc în funcție de statutul social al familiei, existând, astfel, discriminare, chiar în rândul romilor.
Un alt invitat de etnie romă, din comuna Barcea, județul Galați, a povestit că un candidat la primărie care avea foarte mari șanse, a scăzut drastic în opțiunile electoratului după ce „a îndrăznit” să propună un candidat rom la funcția de viceprimar.
A vorbit și Maria Costache, inspector Minorități naționale la Inspectoratul Școlar Județean, care a precizat că sunt 4500 de elevi declarați romi în școlile din Vrancea și care a adresat asistenței o întrebare esențială: Dacă ai avea nevoie de un transplant, ai accepta o inimă de la un rom?
Gazde bune ne-au fost reprezentanții Asociația Juriștilor Romi din România – Gabriela Radu și președintele RomaJust, Eugen Ghiță.
Deși timizi, neexprimând păreri nici măcar când a fost adus în discuție recent ultra-mediatizatul scandal „Babasha la concertul Coldplay”, elevii prezenți în sala de conferințe de la Kristal mi s-au părut deschiși la minte și atenți.
Scopul proiectului „Stop Hate-Speech” (co-finanțat de Agenția Națională pentru Romi de la bugetul de stat prin programul „Romi pentru România”) este „încurajarea respectului și promovarea diversității culturale prin activități și inițiative destinate valorificării patrimoniului cultural al comunităților rome, promovării dialogului intercultural și luptei împotriva stereotipurilor și discriminării în scopul consolidării coeziunii sociale și a înțelegerii reciproce între diferitele grupuri etnice din România”.
Durata proiectului este iunie – septembrie 2024, iar obiectivele sunt:
„Obiectiv 1. Creșterea interesului a 200 de elevi cu vârsta peste 14 ani pentru lupta împotriva stereotipurilor și a discriminării.
Obiectiv 2. Promovarea educației interculturale în rândul a 200 de elevi și 60 de cadre didactice din sistemul public de învățământ din județele Ialomița, Galați, Constanța și Vrancea.
Obiectiv 3. Creșterea conștientizării populației cu privire la contribuția culturii rome în societatea românească prin organizarea Campaniei promovare cultură romă la nivel regional”.
Proiectul prevede „organizarea a 3 seminarii de combatere a prejudecăților și discriminării”, a unei „tabere multiculturale pentru elevi și instructori de educație”, a „Campaniei de promovare cultura romă – 3 evenimente”. Proiectul le propune elevilor și un concurs privind realizarea unui spot audio, care să fie difuzat la nivel județean/național.
Un Post-Scriptum mai lung
Dacă recitești basmele și poveștile vechi ca adult cu „scaun la cap”, îți dai seama că sunt pline de abominații, de crime, misoginism, rasism, etc., etc., etc. La origine, ele nici nu au fost, de altfel, destinate copiilor, ci adulților, în vremuri când majoritatea populației era analfabetă, iar accesul la educație era doar pentru cei avuți.
Vă recomand cu tărie două videoclipuri de pe canalul Zaiafet – Originea Basmelor, cu Cătălin Moise – https://t.ly/YYM7c și Corectitudinea politică & basmele românilor, cu Andrei Ruse – https://t.ly/McmDT .
Ce să facem noi acum, poate vă întrebați? Să interzicem poveștile astea? Să ardem cărțile în piața publică?, poate ar sări ca…arși, unii. Dar cum rămâne cu libertatea de exprimare? Mai lăsați-ne cu corectitudinea politică, ar zice alții.
Libertatea de exprimare, și vă zice asta un om care lucrează în presă de aproape 28 de ani, este ca orice altă libertate. Ea se extinde până la libertatea celuilalt, nu o poate depăși, pentru că dacă face asta, atunci se transformă în altceva. Dacă un copil găsește o carte cu basme sau intră pe internet, citește „Înşir-te mărgăritari” și nu are pe nimeni care să-i explice, oare ce va crede el despre „țigani”?
Post-scriptum (aproape) final
Și totuși, ce înseamnă țigan? Doar nu credeați că vă las nelămuriți.
„Termenul țigan nu există în limba romani. Acesta provine din limba greacă athinganoi = de neatins, spurcat, iar în perioada robiei denumea o categorie socială de rob/ sclav. “Iar Ţiganii ei singuri se numesc în limba lor Romnicel (fiul femeii) sau Rom (oameni). În Moldova, Alexandru cel bun le-a dat voie să rătăcească. În Valahia sunt cu mult mai mulţi, urmaşii lor au ajuns robi, cum sunt şi azi, aşa că cuvântul Ţigan a ajuns totuna cu rob”. (Mihail Kogălniceanu, Schiţă despre ţigani, original în franceză, Berlin, 1837; varianta în limba română, Iaşi, 1900).
Adunarea Naţională Ţigănească a locuitorilor din Ardeal solicita, în memoriul întocmit la 27 aprilie 1919, “de aici înainte, în toate actele oficiale româneşti să nu se mai folosească pentru noi şi următorii noştri numirea (porecla) ca batjocură <ţigan>, ci aceasta, dacă nu se şterge cu totul chiar din uzul oficial, să se circumscrie cu o altă denumire care se va afla de corespunzătoare”. Petre Matei, Adunările ţiganilor din Transilvania din anul 1919 (partea I), în “Revista Istorică”, XXI (5-6), 2010
” – https://www.unicef.org/romania/media/4601/file/4.pdf
„‘Rom’ înseamnă ‘om’, e un cuvânt vechi indian; ne-romul, celălalt, e numit Gadjo, „gagiu” – dacă românizam pronunţia”. – https://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2005/07/050708_romi_cultura.shtml
Aici chiar termin
Sunt rasistă dacă nu m-aș fi bucurat nici eu de prezența tânărului Babasha la concertul Coldplay? Eu vreau să cred că nu. Bine, nu-mi place Coldplay, mai e și asta. Revenind, însă, eu nu ascult manele, pur și simplu nu sunt pentru mine. Nici la petreceri, nunți, botezuri nu mă duc, așa că nu mă afectează. Aș fi huiduit, însă? Nu cred, totuși. Mi s-ar fi părut, probabil, amuzant.
Eu am crescut, în casa bunicilor, cu muzică lăutărească. Și-mi plăcea. Manelele, însă, spunea Daniel Caraivan, nu sunt muzică lăutărească, ci o pervertire a acesteia, o adaptare la cererea din spațiul balcanic pentru astfel de ritmuri și mesaje.
Părerea mea, căci trebuia să am și eu una, nu?, este că reacția exagerată de la concert nu ține doar de o simplă supărare pe amestecul de genuri muzicale. Reacția ține de frustrări, de sentimente și emoții nemanifestate, care și-au găsit acolo o supapă. Nu a fost huiduit un om, ci ceea ce reprezintă el în conștiința celor care s-au manifestat astfel. Deci, întrebarea nu e: cine e Babasha?, ci: ce reprezintă Babasha și muzica lui?
Felicitari pentru minunatul articol. Ma inclin.