Biroul de presă al IPJ Vrancea:
Joi, 20 iunie, în jurul orei 12.00, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Tulnici au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie de 53 ani, din comuna Vrâncioaia, județul Vrancea, cu privire la faptul că soțul acesteia, în vârstă de 51 ani, ar fi în stare de ebrietate și ar fi amenințat-o cu acte de violență. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au costatat că aspectele sesizate se confirmă.
Astfel, a fost completat formularul de evaluare a riscului, constatându-se faptul că există risc iminent, motiv pentru care a fost emis un ordin de protecție provizoriu, victima refuzând monitorizarea electronică.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.
La data de 21 iunie, în jurul orei 00.06, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Golești, au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie în vârstă de 31 ani, din comuna Golești, cu privire la faptul că un bărbat în vârsta de 31 ani din județul Vaslui, concubinul acesteia, ar fi agresat-o. Polițiștii au ajuns la fața locului și au constatat că aspectele sesizate se confirmă, bărbatul aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
În urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat faptul că există risc iminent, motiv pentru care a fost emis un ordin de protecție provizoriu, victima refuzând monitorizarea electronică.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.