Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

Programul Primăriei Focșani și al unităților subordonate CL, pe 24 iunie – a doua zi de Rusalii

Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Focșani:

PROGRAMUL PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI FOCȘANI ȘI AL UNITĂȚILOR SUBORDONATE CONSILIULUI LOCAL PENTRU ZIUA DE 24 IUNIE 2024‼️

Începând cu anul 2008, prima și a doua zi de Rusalii au fost declarate zile libere, conform prevederilor legii nr. 202/2008, publicată în Monitorul Oficial 728 din 28.10.2008. Duminica și Lunea Rusaliilor sunt sărbători foarte importante în România. Aceasta este ultima sărbătoare oficială a sezonului pascal ortodox. În acest an, Sărbătoarea Rusaliilor va avea loc duminică, 23 iunie. Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh are loc la 10 zile de la Înălţarea Domnului şi la 50 de zile de la Învierea Domnului, de aceea sărbătoarea se mai numeşte şi Cincizecimea.
În acest sens, pentru informarea cetățenilor Municipiului Focșani, vă aducem la cunoștință programul Primăriei Municipiului Focșani și al unităților subordonate Consiliului Local pentru ziua de 24 iunie 2024:

  • Primăria Municipului Focșani: nu se lucrează.
    -️ Clubul Sportiv Municipal Focșani 2007: nu se lucrează.
    -️ Ateneul Popular “Maior Gh. Pastia” Focsani: nu se lucrează.
    -️ Ansamblul Folcloric ”Țara Vrancei”: nu se lucrează.
    -️ Teatrul Municipal “Maior Gh. Pastia” Focşani: nu se lucrează.
  • ️Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor :
    Biroul evidența persoanelor: nu se lucrează.
    Biroul stare civilă: preluări și eliberări acte deces, în intervalul orar 9.00 – 13.00.
    -️ Serviciul Public Creşe: nu se lucrează, se asigură serviciul de continuitate.
  • ️Direcția de Asistență Socială Focşani:
    Program de lucru pentru relații cu publicul de la sediul instituției din strada Cuza-Vodă, nr. 34: nu se lucrează
    Pentru Centrul de Permanență Medicină de Familie – Dispensar Sud Focșani, situat în strada Revoluției nr. 12, Focșani, se va asigura serviciul de continuitate prin personalul de tură (telefon: 0727.391.371)
  • Direcţia de Dezvoltare Servicii Publice Focşani:
    Serviciul Spații Verzi: se asigură întreținerea spațiilor verzi din parcuri, Grădina Publică, Piața Unirii și intervenții în caz de urgență.
    Compartiment Administrare Cimitire și Prestări Funerare: personalul va fi solicitat în cazul în care vor apărea situații de urgență
    .
  • Poliția Locală a Municipiului Focșani: se asigură permanență și echipe de intervenție (telefoane: 0237.215.005, 0237.215.030).
  • ️S.C. Transport Public S.A. :
    Programul mijloacelor de circulație, ce efectuează transport public local de călători în Municipiul Focșani, Comuna Golești, Comuna Câmpineanca, Comuna Vârteșcoiu – sat Olteni, Comuna Milcovul, Comuna Gologanu, Comuna Răstoaca și Comuna Vânători, pentru luni, 24 iunie 2024, va fi cel utilizat în zilele de weekkend.
    -️S.C. ENET S.A. Focșani – Serviciul Comercial casierie (str. Cuza Vodă nr.3): nu se lucrează.
    S.C. ENET S.A. Focșani pentru DISPECERAT U.D.E.T. – telefon 0237/233.555 și MAIȘTRI DE EXPLOATARE – telefon 0237/212.400.
  • ️S.C. Administrația Piețelor Focșani S.A.: program normal de lucru în ceea ce privește funcționarea piețelor din Municipiul Focșani.
  • ️S.C. Compania de Utilităţi Publice S.A. Focşani: se asigură serviciul de permanență și asistență tehnică, prin personalul de tură și dispecerat.
  • ️Salubrizare și Servicii Publice Focșani SA: program sediul central și casieria din strada Simion Bărnuțiu nr. 2: nu se lucrează.
    Salubritate menajeră: program normal (07.00 – 21.00)
    Salubritate stradală: program de duminică.
    Dispeceratul Salubrizare și Servicii Publice Focșani SA va avea program normal de lucru (24/24, 7/7).

    -️ Compartiment de protecție civilă, situații de urgență: Personalul va fi solicitat în cazul în care vor apărea situații de urgență.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?